Gresia albastra Vol.1

Am ajuns să citesc „Gresia albastră” a lui Viorel Savin destul de întâmplător, dar nu pot să spun că regret. Cartea te trage în mod direct în mijlocul unei perioade extrem de intense din istoria României, fără ocolişuri sau menajamente. Povestea se desfășoară în timpul colectivizărilor forțate, a deportărilor și a construcției Canalului, vremuri pline de frică, teroare și permanenta stare de alertă. Aș putea spune că e ca și cum ai privi un colaj de momente dureroase și, totodată, impunătoare, toate legate între ele de o realitate dură și crudă.

Autorul își face simțită prezența cu un stil colorat, vibrant, plin de savoare și regionalisme, ceea ce adaugă autenticitate întregii povești. Limbajul lui, spumos și adesea mustos, îl transformă aproape într-un personaj în sine, iar dialogurile par spontane, ca și cum ar fi fost scoase direct dintr-un sat românesc. Această abordare ne ajută să ne imaginăm mai bine atmosferă și personajele, fiind extrem de aproape de cititor, ca și cum am fi de față la o poveste spusă pe prispa casei de cineva din sat.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte e modul în care Savin reușește să împace un subiect atât de dur cu o doză de umor, chiar dacă suntem într-un context atât de sumbru. E o carte despre supraviețuire, despre respectul pentru propria demnitate, chiar și în cele mai întunecate momente. Se simte sinceritatea în fiecare pagină, ca și cum autorul ne-ar dezvălui o parte din sufletul său, despre vremuri când era greu, dar oamenii tot găseau resurse să reziste, să rămână umani.

Dincolo de poveste, „Gresia albastră” te face să reflectezi la vulnerabilitatea și forța umană, la modul în care trecutul ne modelează și la feed-back-ul emoțional pe care această perioadă îl lasă în sufletele celor care au trăit-o. Are o claritate aparte în felul în care relatează, fără poezie sau overly descriptiv, dar cu sinceritate, aproape ca o confesiune. E genul de lectură care te provoacă, dar și te încarcă cu empatie, dar mai ales cu dorința de a nu uita niciodată cine am fost.

Orice cititor care vrea să înțeleagă mai bine această parte de istorie și să pătrundă în lumea celor care au trăit-o, va găsi în această carte o comoară. E un volum care, pe cât de dureros, pe atât de uman și plin de viață, aducând în lumină forța spiritului uman chiar și în cele mai negre momente. O recomand fără rezerve tuturor celor care vor să vadă lumea cu alți ochi, dincolo de manuale și statistici. Pentru că în spatele fiecărei povești scrise stă un om, cu toată complexitatea și frumusețea lui.