Haralamb

Cocorii, mereu cocorii. Dansul lor maiastruscapara amintirile tineretii.
Erau parte in sine,erau muza regasita a voluptatii, erau ce marile vorfi fost odata. Timpul-spatiu se desena in odihnapustaa neamului sau.
Cenusiul speciei se conturain neantul ce avea sa mai vina. Zburau Haralambul intr-o neostoita veriga atat de celulara.
Sepregateau sa apara, se pierdeau pe veci. Ades,mancau cerul intr-o interminabila nascocire aprimelor dedublari.
Erau atat de eterni, poate preareali, intangibili de frumosi. Adolescentii acelorzavoaie statorniceau intr-o armonie nemaivazutaa fiintelor.
Aceasta intrupare in forma alungita sedovedea nefireasca si, am crede noi, prea putininspirata. Haralamb se vedea pe sine, se vedeain lume, se vedea pe veci.
Dansul tuturor erasimbioza unui prezent de cel mult suta de ani. Seauzeau aripi, se tanguia usor.
Zborul acela rascoleain suspine trupuri de pene si lacrimi de voi. – Fragment Am gasit descrierea sinelui mai complicata si mai greu de explicatdecat o poezie uitata sau de noptilezbuciumate ale incertitudinii.
Nu vreaua obosi cititorul cu detalii irelevantedespre cel ce sunt sau cel ce-am fost, ci,mai degraba, doresc ca in aceasta cartesa gaseasca stropii sperantelor traibileintr-o noua lumina si intr-o veche arta.Bucuria imi va fi nemarginita dacavoi smulge un zambet timid dintr-oinima impietrita sau daca micile emotiiascunse si framantarile sufletului vor fifost depuse pe altarul iubirii.Dedic aceasta carte celor mai oropsiti siblajini dintre oameni, celor ce cheamaumila invatatura si celor ce au curajul sase traiasca in asta viata si sa descopereflorile vazduhului inundand genezadestinului gasit intr-o inegalabiladezvaluire a celor mai dulci mistere. -CONSTANTIN B O RAC IU