Hierotypos. Teologia Icoanei dupa Sfintii Parinti

Arta icoanei a fost, pentru multe secole, marginalizata de catre lumea stiintifica si artistica. Aceasta marginalizare se datora, in principal, dominatiei diferitelor tipuri de perceptii estetice in spatiul european si repulsiei generale provocate lumii occidentale de orice are legatura cu Ortodoxia.
Mai exact, dominatia tipului naturalist de redare a figurilor (naturalismul) din perioada Renasterii a jucat un rol determinant in izolarea si marginalizarea traditiei iconografice bizantine. Noile valori estetice ale Renasterii au functionat determinant, indepartand alta traditie artistica sau picturala.
Astfel, pictura Ortodoxiei a fost considerata primitiva si grosolana, pictura a unor oameni needucati si fara niciun fel de experienta in ale artei, care au ignorat principii elementare ale picturii, precum perspectiva, anatomia, redarea naturala a culorilor si a formelor. Aceasta percepere eronata a picturii bizantine, dupa eliberarea de sub turci, a dominat si spatiul grecesc, spatiul in care aceasta arta s-a dezvoltat si a luat amploare.
La sfarsitul secolului trecut si la inceputul secolului al XX-lea, a avut loc insa o adevarata revolutie in spatiul artei europene. Dominatia naturalismului a fost pusa la indoiala prin introducerea si instituirea unor noi valori estetice.
Aceste valori creeaza premisele pentru noi forme in artele plastice si pentru capacitatea de reevaluare a relatiei intre forma si continutul lucrarii de arta.