I se spunea Machiavelli. Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Stefan Andrei a fost unul dintre personajele influente de la curtea lui Ceausescu. Cum altfel, daca-n pofida cutumelor locului, s-a autopropus aceluia, cu succes, sa fie seful diplomatiei cand insusi dictatorul roman se ipostazia intr-un pion al politicii mondiale?
Deloc intamplator, asadar, in cercul demnitarilor l-au poreclit Machiavelli. Porecla l-a surprins placut pe posesor, recunoscandu-l insa drept magistru pe Ceausescu.
Laureat al unor premii literare, si-n vremea lui Antonescu, si a lui Dej, Stefan Andrei si-a inceput ca ziarist cariera publica. O „arta a portretului” potenta harul sau de povestitor cu poanta.
Cu mintea bogata in continuturi traite, citite sau gandite pe loc ori demult, stabilea repezi si neezitante conexiuni. O cultura mozaicata, de tip almanah, prin care epata tehnocrati si politicieni, bulversandu-i in trecerile bruste de la un subiect la altul.
Uzajul practicii in organizatiile studentesti de elita si in reuniuni internationale care adunau emisarii politici ai Estului si Vestului Europei polizase asperitatile „limbii de lemn” si stereotipiilor comportamentale de „tovaras cu munci de raspundere”. O arhiva vie a personajelor politice pe care le intalnise ca inalt activist al sectiei de relatii internationale, ori sef al diplomatiei, si, in final, viceprim-ministrul raspunzator de exportul tarii in criza anilor 1980.
Un martor pretios al deciziei, diplomatiei si faptului politic in Romania epocii comuniste. I-am apreciat aparte talentul narativ si spiritul viu.
„Nu-i asa ca stiu lucruri interesante?”, mi-a spus adesea. „N-as vrea sa trec cu ele pe lumea cealalta!” – Lavinia Betea