Alda Merini si-a dus obsesia pentru poezie pana la consecintele ultime. Nu putea concepe viata fara un spatiu in care sa se dedice alfabetelor ei.
Vointa ei poetica extrem de ferma evoca figura temerara a celui care se arunca in abis ca sa ia urma celor fugiti din lume, infruntand toate primejdiile pe care abisul le presupune. De-a lungul vietii sale chinuite, Alda Merini n-a incetat niciodata sa viseze, nici macar in infern, cand in bezna ospiciului cauta dimensiunea de neatins a absolutului.
Si-a exprimat in mod stralucit nelinistea de a locui imposibilul intr-o fraza din povestirea Nespus de pura, scrisa in 1965 si ramasa mult timp nepublicata: „Iata singurul lucru pe care cu adevarat mi-ar placea sa-l tin in pumn, sunetul umbrei”. – Ambrogio Borsani
