Imagine si sens. Eseu asupra fenomenului muzical

Înainte să intru direct în subiectul cărții, trebuie să spun că m-am cam simțit ca și cum aș fi fost invitat la o piesă de teatru foarte subtilă și plină de detalii ascunse. Pascal Bentoiu reușește să ne poarte într-un univers al muzicii și al percepției într-un mod neașteptat și plin de farmec. O idee care mi-a rămas în minte a fost cea despre „folii” și modul în care acestea se suprapun pentru a crea imaginea completă. Parcă aș fi fost în fața unui magic box cu multiple straturi, unde fiecare strat adaugă o nuanță sau un sens, iar împreună toate devin o poveste complexă, aproape holografică.

Autorul ne face să visăm cu ochii deschiși, sugerând că fiecare propoziție, fiecare concept, e ca o folie subțire pe care o așezi peste alta, iar după ce parcurgi tot volumul, vei avea în față un „cub” magic plin de imagini și înțelesuri. Mi s-a părut fascinant gândul ăsta de a construi o înțelegere a muzicii și a fenomenului artistic ca și cum am construi un mozaic tridimensional, unde fiecare bucată are rolul ei, dar doar împreună pot forma imaginea completă. Era ca și cum cartea nu era doar un text, ci o experiență optic-spirituală în care totul se împletește și se completează în mod armonios.

De ce am rămas cu această imagine? Pentru că, dincolo de concept, această idee de suprapunere a foliilor mi-a dus cu gândul la modul în care percepem și digestăm arta în general. Uneori, doar dacă ne oprim și începem să ștergem din ea, o să vedem adevărul la suprafață. La fel ca și în muzică, unde fiecare notă, fiecare vibrație, contribuie la forma finală, și cartea asta ne învață că totul e o chestiune de percepție și de acumulare. Cred că pentru mine, această povește despre folii, imagini și sensuri e ca o metaforă vie a vieții în sine.

Ce am apreciat și mi-a plăcut cel mai mult a fost modul în care Pascal Bentoiu ne face să reflectăm asupra felului în care percepem lumea. Nu e doar un eseu despre muzică, ci despre modul în care învățăm și cumpărăm sensuri pas cu pas, strat cu strat. La final, când ajungi să vizualizezi întregul „cub”, parcă îți dai seama cât de multă complexitate și frumusețe poate ascunde o simplă idee, dacă știm să o privim într-un mod diferit. A fost ca și cum am descoperit o lume secretă în spatele fiecărei note sau cuvânt și, sincer, asta m-a făcut să fiu mai atent la tot ceea ce înseamnă cu adevărat artă și percepție.