Imnurile sacre

Imnurile sacre – Versurile de Aur, Comentariul lui Hierocles la invataturile pitagoricienilor si Viata lui Pitagora scrisa de Porfir dupa cele mai vechi surse Scolile grecesti de filosofie rezumau intr-o gandire superioara toate teologiile scolilor si templelor din Orient si din Grecia sustinand ca filosofia si religia puteau fi considerate expresii ale aceleiasi tendinte, cai ce conduc la acelasi scop: unirea cu Divinitatea. Viata lui Pitagora, de Porfir, releva „lantul de aur” care a transmis invatatura straveche pana la noi, linie care a inceput cu Hermes Trismegistos; vechii preoti egipteni, teologii si poetii Greciei, discipolii lui Pitagora si ai lui Platon reprezinta verigile intermediare pana la scoala din Alexandria si Proclus.
Aceleasi doctrine pe care teologii Egiptului si ai Greciei le-au exprimat prin mituri, Platon le-a expus fara niciun fel de valuri iar Pitagora le-a exprimat prin simboluri si in Imnuri sacre de urmat. Astazi oricare dintre noi poate identifica invataturile acestor Versuri de aur in teoriile psihologice moderne, in argumentele filosofice de viata buna, de conduita etica si morala, in viziunea holistica asupra vietii.
Spre uimirea oricarui cititor Versurile de Aur care au devenit Imnuri sacre dezvaluie adevaratele invataturi pitagoreice, elemente de doctrina si practica apartinand ordinului pitagoreic prin care orice initiat, cu munca staruitoare, putea sa atinga pacea sufletului, frumosul, armonia si starea de puritate a zeilor… inca din timpul vietii.
Comentariul la Imnurile sacre ale pitagoricienilor reprezinta singura lucrare a lui Hierocles care ne-a parvenit in intregime. Acest document a ramas pana astazi demn de tot respectul, fiind remarcabil prin simplitatea limbajului, prin tinuta morala, prin sinceritatea sentimentului religios, purtand in el pecetea aspiratiilor epocii care i-a dat nastere.
Comentariul lui Hierocles este un adevarat expozeu al opiniilor, dogmelor si credintelor uneia dintre cele mai renumite scoli filosofice ale Antichitatii grecesti. Prin intermediul lui avem acces la cele mai cuprinzatoare date despre ceea ce ar fi putut fi regula de viata a pitagoricienilor, asceza lor purificatoare, etica lor sacra, teoria lor despre cunoastere si conceptia lor despre eliberarea obtinuta prin indumnezeire.
In aceasta carte veti descoperi unul dintre ultimele si cele mai frumoase ecouri ale maretei voci a lui Pitagora. Invataturile pitagoreice: sufletul este nemuritor; sufletul trece in alte vietuitoare; in plus, dupa perioade de timp determinate ceea ce a murit renaste; nimic nu este cu desavarsire nou; toate fiintele vii fac parte din aceeasi categorie.
[…] Sa recunosti trei categorii deosebite de lucruri vrednice sa fie cercetate, urmate si practicate: inainte de toate, ceea ce este nobil si frumos, apoi ceea ce este folositor vietii iar in al treilea si ultimul rand, ceea ce este placut. Imnurile sacre nu sunt altceva decat expresia celei mai inalte filosofii pitagoreice; ele sunt un adevarat rezumat al doctrinelor ei esentiale, cuprinzand elementele de perfectiune pe care oamenii, avand deja inscrisa in suflet vocea divina, le-au asternut in scris pentru a-i invata pe cei ce vor veni dupa ei.
– Mario Meunier Trebuie sa alungam prin toate mijloacele – cu focul, cu fierul sau cu oricare alte unelte – boala din trup, nestiinta din suflet, abuzul din pantece, dezbinarea din cetate, fatarnicia din familie, si din toate lipsa de masura. – Pitagora Mijlocul de a ne lecui suferintele se afla tot in noi.
Printr-o dreapta judecata micsoram amaraciunea a tot ce ni se intampla si apoi, prin practicarea sfintelor metode si printr-o clara intelegere a ceea ce se petrece cu noi, ne inturnam sufletul catre virtute si sfaramam tot ce este rau. -Hierocles Caracteristica scrierilor pitagoreice este elevatia ideilor, inspiratia, o dorinta constanta de a prezenta toate lucrurile relativ la fiintele inteligibile si de a explica totul cu ajutorul numerelor, o expunere mistica si simbolica ce nu exclude rationamentul, o forta si o profunzime ce tradeaza opera unei scoli si nu a unui singur om precum si o doctrina revelata.
– Proclus