In apararea drepturilor femeii

Traind intr-o perioada in care lupta pentru drepturile omului a condus la revolutie in America si in Franta, Mary Wollstonecraft (1759-1797) si-a scris, in 1792, propria declaratie a independentei femeii. Plina de pasiune si directa, „In apararea drepturilor femeii” ataca, prin argumente rationale si lucide, perspectiva dominanta la acea vreme cu privire la feminitatea docila si decorativa, punand in schimb bazele unei emancipari fara precedent: educatie egala pentru baieti si fete, eliminarea prejudecatilor si definirea femeii prin profesia avuta, si nu prin propriul partener.
Autoarea sustine ca femeia nu este in mod natural inferioara barbatului, parand sa fie astfel doar din lipsa educatiei. Prin urmare, atat barbatii, cat si femeile ar trebui sa fie tratati ca fiinte rationale, in conditiile unei ordini sociale bazate la randul ei pe ratiune.
La vremea publicarii sale, In apararea drepturilor femeii a produs un amestec de admiratie si revolta, insa astazi este considerata primul mare manifest al drepturilor femeii, transformand-o pe Wollstonecraft in fondatoarea feminismului modern. „Sper ca femeile sa ma scuze daca le tratez ca pe niste fiinte rationale, in loc sa le admir farmecul fascinant, tratandu-le ca si cum ar fi intr-o stare de copilarie eterna, incapabile sa se bazeze pe ele insele.
Doresc, in cel mai sincer mod, sa precizez in ce consta adevarata demnitate si fericire a omului – vreau sa determin femeile sa-si doreasca dobandirea de putere fizica, dar si mintala, si sa le conving ca vorbele dulci, sentimentele delicate, sensibilitatea inimii si gusturile rafinate sunt aproape sinonime cu slabiciunea, iar acele fiinte care transmit doar mila si o iubire de acest fel – care inseamna acelasi lucru – vor ajunge in curand demne de dispret.” – Mary Wollstonecraft, In apararea drepturilor femeii