In crestere

In crestere. Proza scurta Nu stiu cum face si desface frazele Mihai Mateiu, dar atunci cand le pune pe hartie (sau, cel mai probabil, le insira pe laptop), te ia cu totul in lumea lui, te trece un prag nevazut si te tine acolo, inauntru, in interiorul unor povestiri care ard de la prima si pana la ultima pagina.
Citind aceste mini-romane, e un fel de captivitate solara, incantata, din care nu vrei sa scapi nici in ruptul capului. Si mai e o intensa traire empatica, o suprapunere inerenta cu personajele, chiar daca viata lor literara e una, iar viata fiecaruia dintre noi este alta.
De mai bine de zece ani, de cand am citit oameni, volumul lui de debut, si mai ales bunica murind – o bijuterie in toata regula -, mi-e dor de scrisul lui Mihai Mateiu si ii tot astept cartea cea noua. Acum e aici, intre aceste coperti, iar pentru mine e ditamai bucuria.
– Filip Florian Ce asteptam noi, cei care iubim literatura, de la o carte? Sa ne spuna o poveste credibila, frumos scrisa, bine construita, marcata de adevarul personajelor.
Sa ne faca sa incepem sa credem in adevarul personajelor, sa ne insusim bucuriile si tristetile lor, entuziasmele si supararile lor, iubirea si ura lor, sa simtim ceea ce ne spune orice carte buna, anume ca si viata noastra este extraordinara si ca exista personaje care se intersecteaza miraculos cu destinul nostru si ni-l pot schimba. Astfel de personaje ne ofera In crestere , reinventand pentru noi cele mai intense trairi din vietile noastre: copilaria, iubirea, deziluzia, speranta.
– Marin Malaicu-Hondrari Apoi, la un moment dat, Manuela s-a miscat si fundul ei s-a lipit de soldul meu, iar asta m-a dat de tot peste cap – toata fiinta mea s-a concentrat in centimetrii aceia in care corpurile noastre se atingeau, simtindu-i caldura prin grosimea hainelor. Cu coada ochiului ii zaream conturul si ii puteam adulmeca, vag, mirosul curat, de fata.
M-a cuprins incet, intensificandu-se pana la greata, dorinta de a ma intoarce spre ea si a o lua in brate – voiam doar sa fac asta, sa nu-mi mai pese de nimic. Dar am reusit sa ma abtin.
Cu un efort incredibil, m-am desprins de ea, intorcandu-ma cu spatele, si am incercat sa ma gandesc la altceva, sa ma linistesc, sa adorm. N-am reusit insa, oricat m-am chinuit, decat sa intru in starea aia nesuferita dintre somn si veghe, in care gandurile se-nvart parca in bucla si, desi ar trebui sa te ridici si sa faci ceva ca sa rupi filmul, ramai acolo, cu vointa paralizata.
Iar orele noptii s-au lungit nesfarsit, seci si apasatoare. – Mihai Mateiu Cuprins: • debut & post •avioane •o noapte •trup si suflet