Name: Ingerii de bronz
Brand: Angela Martin
SKU: 9786303443324
Price: 49 RON
Availability: InStock

LEI

Recenzia noastra

Angela Martin reușește încă o dată să ne pătrundă în suflet prin modul ei de a povesti. Îmi place cum știe să lege timpul de poveste, să-i dea un farmec epic, și să fie atât de fină în modul în care combină ritmul vieții de zi cu zi cu momente importante din istorie. Se simte clar că ea creează niște situații și momente care sunt foarte reale, atât de autentice încât ai senzația că te recunoști în ele. În Ingerii de bronz, cititorul e purtat pe o traiectorie care pare un continuum de emoții și întâmplări, parcă legate între ele de o fir a destinului care nu te lasă să o părăsești ușor.

Unul dintre personajele principale, Cezar, mi-a rămas adânc în suflet. E un om cu rădăcini adânci în lumea Oteștilor, dar care și-a construit viața peste hotare, ca medic psihiatru la Viena. Prin el, autoarea face o punte între diferite lumi și epoci. Se simte foarte sincer inclusiv îngrijorarea lui pentru copiii săi, Liesl și Lori, dar și propriile neliniști legate de un trecut mai vechi, de Rujița, prima iubire a adolescenței – imaginea aceea fragilă care nu a devenit niciodată realitate. Așa cum se întâmplă și în viața noastră, personajele au același mix de speranță, dorință și nesiguranță, iar cititorul se identifică foarte ușor cu ele.

Crucial în această carte e modul în care autorea jonglează cu orașele și vremurile. De la Viena la Arad, apoi în Turcia, în Gemlik, cititorul e purtat de povestea asta palpitantă, plină de momente interesante și chiar polițiste pe alocuri, dar toate acestea sunt integrate atât de bine în sânul unei povești mari, cuminte, și totodată memorabile. Timpul pare să se oprească în fața unei clădiri sau a unui monument funerar, când Cezar face un gest simplu, dar cu înțeles profund: ridică un monument în memoria celor dragi. În felul acesta, „îngerii de bronz” capătă o semnificație mai profundă – ei leagă lumea de dincolo de lumea noastră și lăsă un semn că amintirile și iubirea sunt mai durabile decât orice altceva.

Cred că ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care autoarea reușește să împletească momentele cotidiene cu cele de mare amploare, toate sub același acoperiș al unei saga familiale. La final, nu pot să nu mă gândesc la copilărie, la copiii aceia veseli de pe strada Scânteia, singurele care îți rămân în minte și care te fac să te simți ocrotit și fericit, chiar dacă uneori lumea e plină de incertitudini. Cartea asta e, până la urmă, despre noi toți, despre iubire, despre rădăcini și despre legătura eternă care ne leagă de cei dragi, chiar și dincolo de timp și spațiu.

Descriere

Angela Martin ne demonstrează încă o dată capacitatea sa de a pune timpul în narațiune, de a-i da chip epic, acordând cu finețe ritmurile vieții personale, de familie și istorice, creând temporalități verosimile, în care cititorul se recunoaște. Printr-o continuitate sui-generis în literatura noastră, construită pe parcursul a trei romane, unul dintre personajele sale, Cezar, descendent din Otești, după mamă, un Grozescu devenit austriac, medic psihiatru la Viena, își trăiește acum senectutea între orașul de adopție și Arad, între îngrijorările paterne legate de destinul copiilor săi, Liesl și Lori, și propriile-i neliniști, care poartă un nume din trecut, Rujița, prima și neîmplinita iubire din adolescență.
Construind o „contemporaneitate” multisituată, autoarea ne poartă, cu seducătoare dezinvoltură, de la Viena la Arad și Reșița, apoi la Gemlik, în Turcia, prin incursiuni narative palpitante, care pun accente polițiste sau foiletonistice pe evenimente, fără a le scoate de sub cupola unei saga memorabile. Dar simultan cu prezentul fără răgaz timpul nemuritor al familiei devine efigie prin monumentul funerar comandat și ridicat de Cezar în memoria alor săi.
Astfel, „îngerii de bronz” fac legătura între „aici” și „dincolo”, strămutând lumea Oteștilor și a urmașilor în eternitate. – Rodica Zane Se simți deodată copil, ocrotit de maică-sa, și se lăsă cuprins de amintiri.
Parcă i le alesese ea cu sufletul ei matern și îi dăduse drumul afară, la joacă, printre îngeri. Era în iunie, pe strada Scânteia, în fața casei bunicilor, pe tăpșanul îmbibat de un parfum văratic de flori de mușețel.
El se hârjonea nu doar cu îngerii, ci și cu acele amintiri care erau niște fetițe vesele și frumoase, de prin vecini, îmbrăcate în rochițe colorate. Nu aveau nume, dar îl făceau fericit.