Institutii medievale romanesti

Institutii medievale romanesti. Adunarile cneziale si nobiliare (boieresti) din Transilvania intre secolele al XIV-lea si al XVI-lea.
Romanii sunt popor sud-est european ca toate popoarele din zona, pe de o parte, cu anumite caracteristici proprii, pe de alta. Nu sunt nascuti sa fie nici inapoiati si nici avansati, nici imitatori innascuti si nici originali din cale-afara.
Romanii – oriunde s-au aflat in sud-estul european in Evul Mediu – au avut o civilizatie a lor agrar-pastorala si, de la o vreme, au dobandit constiinta dublei lor mosteniri, pe de o parte (prin originea romana, numele etnic venit de la Roma, limba romanica, crestinarea in latineste) occidentala, iar pe de alta parte (prin biserica lor de forma bizantino-slava, prin limba slavona a cultului, a cancelariilor si a culturii scrise medievale, prin alfabetul chirilic folosit, pana in secolul al XIX-lea, inclusiv in grafia limbii romane) rasariteana. Din imbinarea acestor doua forme de civilizatie europeana s-au nascut societatea, spiritualitatea si identitatea romaneasca.
In Transilvania, spre deosebire de cele doua Valahii ramase libere sau autonome (in care stapanii si supusii erau de aceeasi etnie), peste autohtonii cuceriti s-a asezat o patura de stapani, de alta credinta, de alta limba si cu alte obiceiuri, care au inabusit in mare masura functionarea societatii locale, dar nu au putut-o adapta pe deplin si nici eradica. Adunarile cnezilor si nobililor (boierilor) romani sunt o mostra de institutie traditionala romaneasca transilvana, nascuta in cadrul ,”Romaniilor” sau „Vlahiilor” vechi, si adaptata apoi rigorilor impuse de oficialitatea ungara care adoptase modelul confesional si social-politic central-european (german) si apusean.
Aceste institutii demonstreaza deopotriva rezistenta si adaptare, traditie si innoire, exclusivism si acceptare, conservatorism si inovare, persistenta intru etnicitatea veche si treceri spre o alta identitate. Multi contemporani se intreaba cum de romanii, despartiti si razletiti in atatea realitati politice distincte vreme de multe secole, si-au pastrat identitatea, care a condus in Epoca Moderna la formarea statului national unitar.
O explicatie este „vesnicia nascuta la sat” – cum ar fi spus Lucian Blaga -, care a conservat traditia, dar exista si alti factori. Unul dintre ei este elita romanilor.
In ciuda unor impresii de suprafata si clisee, romanii au avut intotdeauna conducatori, chiar daca unii au fost simpli preoti, iar altii, doar fruntasi ai satelor. Din acestia s-au nascut juzii sau cnezii, care si-au ales ducii sau voievozii si s-au strans periodic in adunari, ca sa se aleaga dintre ei cei mai buni, sa se judece, sa previna incalcarile, sa faca petitii, sa stabileasca posesiunile si proprietatile etc., cu alte cuvinte, sa organizeze viata si sa protejeze comunitatea.
Cartea aceasta cuprinde istoria unei parti a elitei romanesti, astazi aproape uitata, care a facut posibila curgerea vietii noastre pana in pragul mileniului al III-lea. – Ioan-Aurel Pop