Cartea Parintelui Vasile Goje este, mai intai, un document. Un act testimonial exceptional despre o experienta personala si colectiva dramatica, ce poate parea incredibila daca ne gandim ca evenimentele povestite, cu totul iesite din comun prin incrancenarea lor, se petreceau nu in sinistrii ani ’50, ci tocmai pe cand se celebra jubileul celui de-al doilea mileniu crestin, iar neuitatul Papa Ioan Paul al II-lea vizita Bucurestiul.
Un document pretios si de neocolit, adeseori patetic si dramatic, despre regasirea de sine si despre recuperarea, anevoioasa si plina de obstacole, a identitatii de credinta greco-catolice a unui om si a unei comunitati. Este, in acelasi timp, o marturie avertisment despre intoleranta si manipulare, despre ura si partizanat, despre metode maloneste si precaritate spirituala.
O marturie de visu, traita si patimita, despre situatia actuala a Bisericii Romane Unite cu Roma si despre o rana a istoriei si a constiintei nationale, care nu se inchide atata vreme cat nu este tratata cu adevar si justitie, cu buna-credinta si civilitate. – Prof.
univ. George Achim
