Intre doua lumi

Dimineata era ca oricare alta. Desi soarele darnic stralucea puternic, colorand lumea si pamantul in auriu, nici rasaritul de la malul marii,pe care, in sfarsit, reusise sa il vada, nici oamenii din jurul ei, mai toti prietenosi, nu au ajutat‐o in lupta cu nefericirea.
Cu valurile in preajma si valsul mangaietor al marii albastre, nisipul inca umed de roua diminetii, pescarusii veseli si galagiosi, Ana nu vedea nimic din toate astea. De fapt, isi tinuse doar promisiunea cu sine cand se trezise la ora cinci si venise pe plaja pentru a admira sosirea astrului, insa gandurile atat de apasatoare, suferinta de neindurat o impiedicasera sa simta bucuria unei noi zile.
Se implineau doua saptamani de cand ajunsese in hotelul pe care il ura deja, caci prea era fara cusur. Camera era mereu curata, exceptand orele din zi ori noapte in care ea insasi crea o dezordine de nedescris, parca pentru a testa harnicia, dar si rabdarea cameristelor.
Spre disperarea Anei, femeile aveau rabdare cu carul. Apoi, bunatatile servite la masa, personalul amabil…
Ei, bine, nimic, dar nimic din toate astea nu ii putea scoate din minte si din suflet, chinul singuratatii. Si de ar fi fost numai singuratatea.
Se intreba in clipa asta daca mai are speranta, caci se zice ca ea ramane intotdeauna, cand toate celelalte binecuvantari ale vietii parasesc omul. Isi gasea raspunsul pe loc.
NU. Simtea durere, atat.
Telefonul sunase in primele trei zile intr‐una, mesageria era plina cu ganduri bune, indemnuri pe care nu se sinchisise sa le citeasca pe de a intregul si desigur nu daduse curs vreunui apel.