Vasilescu nu ofera retete, nu ridica piedestaluri, ci se asaza pe marginea drumului, „ca la un priveghi”, si scrie. Scrie cu o luciditate care doare si cu o tandrete care vindeca.
Aceasta nu este doar poezie – este viata comprimata, decantata, reconstruita in vers. Este o invitatie la tacere, la ascultare, la privirea dincolo de cuvinte.
Este, poate, una dintre cele mai intime forme de supravietuire prin arta. Maria Vasilescu deschide o poarta catre o poezie vie, vie pana la durere, vie pana la izbavire.
Iar aceasta, in sine, este o forma de adevar. Una dintre putinele care mai conteaza.
Pentru cei care vor citi cu inima deschisa, aceasta carte va deveni nu doar o lectura, ci o intalnire. O intalnire cu un univers poetic de o mare profunzime.
O intalnire cu poeta Maria Vasilescu. Si, poate, o intalnire cu sine.
– Dorina Brandusa Landen
