Tiberiu Cercel se prezinta inca o data: dupa ce a expus tapiserie si pictura, artistul se intoarce la grafica; spunem se intoarce pentru ca linearitatea si conturul, decupajul si pregnanta formelor sunt elemente prin care el incearca sa adune in imagini fantasme ce l-au insotit din meleaguri natale si l-au purtat in aceasta urbe cu parfum medieval. Fenomenul se datoreaza unui program launtric, desi pe suprafata de lucru gasim de fiecare data alt instrumentar: fie pete severe intr-o larga claviatura monocroma, fie tesatura si lirismul unor constructii apartinand parca unui dicteu automat, iar acum accente si incizii cu vagi irizari spectrale, fixand descompunerea luminii intre alb si negru.
Acest eseu plastic plimba inaintea ochilor nostri subiecte extrase parca dintr-o carte de versuri. Iar daca Malurile seriei din expozitia trecuta erau pentru pictor limita unui punct inexorabil al ancorarii, de data aceasta Insula lui se desprinde de uscat si se indreapta catre un punct privilegiat al imaginatiei; aceasta constructie se iveste de fapt din interior, de pe fundul unui bogat subconstient, pentru a deveni, odata iesita la suprafata, ultima siguranta terestra, creatorul urmand sa refaca travaliul propriei sale viziuni, de a se constitui intr-o certitudine.
– Ion Lazar
