Iriza

Mama nu mai traieste. Exista!
A dat taranei inapoi tot ceea ce a luat de la ea si a ramas numai suflet ca sa-l poata ajuta pe fratele meu. Filip nu s-a imbolnavit, s-a nascut bolnav.
Unii spun ca s-a grabit sa se nasca, altii spun ca mama a fost blestemata pentru un rau facut de parintii ori de bunicii ei, doctorii spun ca nervii lui nu se impaca sub nicio forma cu muschii, asa ca bietul meu fratior n-o sa intarzie mult printre noi. Din cauza aceasta mama s-a grabit sa ajunga la Dumnezeu ca sa se roage pentru viata copilului ei.
Cand am sa fiu batran, am sa ma intorc umil in copilarie si am sa intru tacut in toate povestile in care astazi nu mai sunt capabil sa cred. Cand am sa fiu batran, batran am sa ma intorc in podul casei bunicilor mei si am sa caut sufletul meu de copil, pentru ca-mi este sfisietor de dor de el.
Cand am sa fiu batran, batran, batran am sa-mi cumpar un trenulet de lemn, am sa incarc in el toata naivitatea copilului care-am fost si am sa plec sa-mi caut parintii, bunicii, strabunicii, stra-strabunicii, strastrastrastrabunicii pana la capatul dragostei pe care le-o port. – Daniel Ernestina Daniel Ernestina cultiva o proza incarcata de substanta umana emotionala.
Scrutarea ironica si sceptica a unor realitati il apropie simtitor de intentia subiectiva moralizatoare. Faptele si experientele de viata sunt relatate cu un farmec narativ direct.
El spune o poveste despre suflete simple, al caror destin complicat se consuma in decorul unei naturi salbatice, suflete care impresioneaza prin omenescul lor, candoarea si acceptarea destinului. Este o poveste hranita bogat din filonul legendar al zonei, in care Daniel Ernestina patrunde cu sfiala si empatie.
Elementele prozei se dezvaluie gradual, la inceput sunt doar schitate, dar curand primesc contur intr-o epica limpede; un sat pierdut in munti, populat de o lume inchisa si ostila, cu un trecut incarcat de dusmanii, razbunari si superstitii, in care un conflict divizeaza o regiune, rezultand suferinta, moarte. -Evelyne Croitoru