Ispita infranta

O parte dintre aceste texte – ce se constituie intr-o antologie – sunt scrise de pe pozitia unui martor (observator) la procesiuni si trairi interioare, a caror latenta firava se poate destrama oricand, lasand loc izbucnirii celui mai pur sentiment uman ce nu poate fi prevazut si nici controlat – iubirea. In acest lacas fiinteaza o entitate aflata la limita dintre firesc si fantastic, dintre om si, poate, un personaj mitic ori divin, care imprumuta calitati si manifestari in functie de nevoia de a da expresie unei anumite stari, fara a minimaliza prea mult sentimentul lumesc, totusi, dominant (uneori implicand si secvente ironice).
Deosebit, in cateva poeme simtamantul neputintei unei fiinte de a se desprinde de copilarie devine un laitmotiv care pare sa determine uneori reactii aproape dramatice, dar si fantezii ori comportamente nebanuite. Incepand cu poemul Ai consimtit tacit sunt inserate cincisprezece texte inedite ce urmeaza nota celor mai sus afirmate, adancind, ceva mai mult, misterul si emotia.
Alte poezii parcurg, intr-un fel, un curs biografic, fara sa implice in mod exagerat eul ori sentimentul. Nu mi-am dorit ca discursul sa elimine diferenta dintre proza si poezie.
Ele raman ca atare. Fenomenul se produce, insa, acolo unde tendinta depoetizarii si-a facut loc, acceptand, in buna parte, batrana lirica la locul cuvenit.
Apare evident faptul ca poemele se adreseaza endogenului nostru, cel ascuns (obscur, dar intr-o acceptiune toleranta), lasand totodata la indemana oricui judecata si fantezia. M-as bucura daca cititorul va lua in seama mai mult aspectul de prima perceptie – cantecul si fiorul, lasand problemele adanci, necunoscute inca, pe mana „meseriasilor” in ale psihicului.