Încă de la început, cartea lui Ovidiu Pecican ne introduce într-un subiect pe cât de vast, pe atât de fascinant: istoria culturii române, dar abordată dintr-un unghi foarte aparte. Autorul nu ne propune o simplă cronologie sau o succesiune de fapte, ci încearcă să reconstruiască modul în care românii și-au format și și-au păstrat propria identitate spirituală de-a lungul secolelor. Este ca și cum am fi invitați să ne uităm dintr-un holistic și profund mod la rădăcinile noastre, să înțelegem ce ne-a făcut cine suntem astăzi.
Ce mi-a plăcut cel mai mult este modul în care Pecican reușește să fie echilibrat în explicații, combinând cercetarea solidă cu o pasiune sinceră pentru subiect. El nu vrea doar să ne dau niște date și fapte, ci să ne ajute să înțelegem contextul și spiritul din spatele lor. Și în plus, scrie foarte bine, așa că lectura devine o experiență plăcută și chiar captivantă. În paginile astea, nu e doar vorba despre evenimente istorice, ci despre oameni, despre credințe, despre simboluri și despre modul în care aceste elemente s-au împletit ca să formeze ceea ce noi numim astăzi cultura română.
Un aspect remarcabil este felul în care Pecican abordează precursorii și rădăcinile vechi, de la perioada preistorică până în Evul Mediu. Cei interesați de originile noastre vor găsi aici niște perspective interesante și bine documentate, care adesea lipsesc din discursurile generale despre istoria noastră. Fiecare pagină pare să aducă la lumină câte un fragment uitat sau prea puțin explorat, iar dialogul cu cele mai recente analize și descoperiri adaugă o notă de actualitate și de deschidere către cercetările moderne.
O altă trăsătură specială a cărții este accentul pus pe legenda și istorie, oralitate și scris. Pecican nu ne arată doar evenimente, ci și modul în care acestea au fost transmise din generație în generație, păstrând vie o memorie colectivă bogată. Ca și cititor, simți că ești martor la o poveste viu povestită, care nu doar că ne informează, ci ne face să ne simțim parte din acest puzzle imens al identității noastre culturale.
Per ansamblu, cred că această carte e un adevărat dar pentru oricine e pasionat de istoria și cultura noastră. E o lectură care ne îndeamnă să ne cunoaștem mai bine rădăcinile, să le înțelegem complexitatea și să le apreciem acceptând toate nuanțele și contradictiile lor. Cu o abordare echilibrată și o profundă iubire pentru subiect, Ovidiu Pecican ne provoacă să privim România nu doar ca pe un teritoriu, ci ca pe o poveste vie, plină de înțelesuri care așteaptă să fie descoperite.
Istoria culturii romane nu a fost scrisa pana azi, ramanand un teritoriu abordat cu precautie, partial, niciodata ca intreg. Reconstituirea anevoioasa a modului cum romanii si-au plamadit si afirmat propria spiritualitate ramane de un interes crucial pentru a intelege modul de a fi, de a simti si de a intelege si aborda lumea al locuitorilor neolatinilor de la Dunare si din Carpati.
Dincolo de lucruri si infaptuiri uitate ori ramase deocamdata insuficient cunoscute, paginile lui Ovidiu Pecican despre premisele preistorice indepartate si pana in evul mediu, ale impulsurilor, manifestarilor si solutiilor culturale de interes romanesc acopera un gol hranit atat de dialogul autorului cu cele mai autorizate voci, cat si de fructificarea unor dintre cele mai recente analize si revelatii. Istoria culturii romane, de Ovidiu Pecican, are printre protagoniste: Legenda si Istoria, Oralitatea si Scriitura.
E opera unui invatat istoric, deplin cunoscator al traditiei orale, ceea ce ii permite sa lumineze fara excese, echilibrat si nuantat, trecutul cultural indepartat al romanilor. – Ion Talosh