Istoria dreptului muncii roman

Prezenta lucrare, rodul a 12 ani de cercetare stiintifica sistematica, este o demonstratie clara a faptului ca dreptul muncii/contractul individual de munca nu deriva din Codul Civil de la 1864, ca dreptul muncii nu este o ramura desprinsa din dreptul civil, ci a fost intotdeauna o ramura distincta de drept, care si-a dezvoltat propriile norme juridice de-a lungul timpului, in ritmul dezvoltarii socio-economice a societatii romanesti. Actuala teorie, unanima, prezinta Codul Civil ca fiind actul de nastere al dreptului muncii si al contractului individual de munca.
Prezenta lucrare a plecat de la o intrebare simpla: „Inaintea aparitiei Codului Civil de la 1864 nu existau raporturi de munca? Daca existau raporturi de munca, atunci cu siguranta trebuie sa fi existat si contracte de munca”.
Plecand de la aceasta idee, de-a lungul celor 12 ani de cercetare am descoperit ca intreaga istorie a Romaniei se bazeaza pe existenta contractelor de munca in toate domeniile vietii sociale. Astfel, intalnim raporturi de munca (i) in cadrul breslelor, inca de la 1431, in Brasov, si incepand cu secolul al XVII-lea in tarile romane, (ii) in cadrul aparatului de stat (central si local) care se dezvolta odata cu dezvoltarea statului, de la functiile, initial nobiliare, denumite „boieri”, care ocupau posturile in cadrul aparatului administrativ, la boieri cu „boierii” (adica cu slujbe), apoi la dregatorii care se transforma, in secolul al XIX-lea, in functionarii publici de astazi (iii) in cadrul armatei – aici cu specificul acestor relatii.
Dezvoltarea socio-economica a tarilor romane impune/atrage dezvoltarea relatiilor de munca, astfel incat incepand cu secolul al XVIII-lea intalnim din ce in ce mai multe documente privind relatiile de munca (Fabrica de postavuri de la Pociovaliste, care la 1760 avea incadrati peste 300 de salariati, dintre care 50 de straini detasati, prima Lege privind salarizarea unica in Tara Romaneasca etc.). In ceea ce priveste secolul al XIX-lea, acesta se bucura de primele reglementari ale relatiilor de munca – avem in vedere Regulamentul Organic de la 1831, pentru ca ulterior, spre finalul secolului al XIX-lea, urmare a unor transformari majore precum disparitia breslelor, statul sa simta nevoia inlocuirii reglementarii relatiilor de munca la nivel de breasla cu reglementarea la nivel national.
Sfarsitul secolului al XIX-lea aduce o serie de proiecte privind reglementarea relatiilor de munca, insa primele legi in materie apar in primii ani ai secolului al XX-lea, si anume Legea Missir de la 1902, Legea Nenitescu de la 1912. Unirea Transilvaniei si a Bucovinei cu tarile romane aduce mari provocari, avand in vedere stadiul dezvoltat al legislatiei din Transilvania, sub influenta legilor germano-austro-ungare, al sistemului foarte dezvoltat al pensiilor in provinciile unite cu tarile romane.
Finalitatea practica a prezentei lucrari vizeaza schimbarea perspectivei interpretarii normelor de dreptul muncii, si anume indepartarea reflexului de gandire civilist, in momentul in care sunt abordate probleme specifice de dreptului muncii, stabilirea unei limite sanatoase intre dreptul civil si dreptul muncii, propunand noi definitii ale contractului individual de munca, ale relatiei de munca si ale dreptului muncii, in mijlocul carora se afla individul uman, cu ritmul lui biologic care trebuie prezervat”. Unicul merit pe care mi-l asum relativ la prezenta Istorie a dreptului muncii roman este acela de a ma fi intrebat daca existau contracte de munca inainte de adoptarea Codului civil de la 1864 si de a fi urmarit frenetic aceasta idee, prezenta lucrare imbinand o culegere de texte deja publicate (cu intentia declarata de a crea dimensiunea reala a relatiilor de munca), impreuna cu munca de cercetare prezentata in Noi teorii in dreptul muncii si noi cercetari in 2024.