Categorii: Uncategorized

Istoria filosofiei contemporane Vol.4

Istoria filosofiei contemporane Vol.4. Filosofia simtului comun, filosofia populara, spiritualismul si pozitivismul, pana la jumatatea veacului al XIX-lea Punctul de plecare subiectiv al mai tuturor schimbarilor voluntare ce se produc in viata omeneasca, atat sub formele ei individuale cat si sub formele ei colective, este de cele mai multe ori, daca nu totdeauna, starea de sentiment pe care ne-am deprins a o numi „nemultumire”.
E un fapt de observare curenta ca atat scopurile, pe care le urmaresc oamenii in activitatea lor, cat si mijloacele de care se slujesc ei ca sa le poata realiza, se schimba necontenit. Iar explicarea acestui fapt banal este din cele mai simple.
Din cauza rezultatelor negative sau insuficiente, la care duc din nefericire, destul de adesea, urmarirea celor dintai si intrebuintarea celor din urma, ele inceteaza, in anumite momente, de a mai fi considerate ca satisfacatoare. Alte scopuri si alte mijloace le iau atunci locul, fara intarziere.
Rolul acesta, – de principal factor al schimbarilor ce se produc necontenit in viata omeneasca, – al nemultumirii, n-a scapat nici chiar bunului simt popular, care l-a inregistrat, sub o forma naiva, intr-un proverb cunoscut. Dupa acea manifestare a „intelepciunii obstesti”, omul, nici chiar cand doarme, nu se intoarce pe alta parte, decat numai daca aceea, pe care apucase a se culca, incepe sa-l supere, in vreun chip”.
– P.P. Negulescu

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

7 zile în urmă