Istoria grabita a omenirii. De la Adam la Apple

Popoare si populatii, sminteala si intelepciune, razboi si pace, marire si decadere, arta, religie si arhitectura, ingeri si monstri, idei briliante si rateuri de geniu, cele mai statornice erori si cele mai formidabile inventii, care din pacate nu ne-au adus fericirea. Monstrii exista cu adevarat, dar ei sunt prea putini ca sa devina periculosi.
Mai periculosi sunt oamenii normali. – Primo Levi Cheia acestei povesti – preluate de la Roald Dahl – este ca nou-nascutul, pe numele lui Adolf, a supravietuit.
Am cunoscut in lagar oameni care ucideau alti oameni cu harnicie si daruire de sine, isi denuntau aproapele cu altruism, constiinciozitate si punctualitate, oameni care aplicau tortura onest si vrednic, dovedind permanent o exemplara ordine si rigoare. – Andrzej Szczypiorski , supravietuitor din lagarul de concentrarede la Sachsenhausen Un Hitler, un Napoleon, un Jan van Leiden, un Idi Amin, un Pol Pot nu reprezinta anormalitatea.
Nu sunt exceptii. Exceptia sunt cei care, cand situatia o cere, apara demnitatea omeneasca impotrivindu-se consimtamantului unanim.
Pictura care ne intereseaza este Scoala din Atena, una dintre cele patru mari fresce din aceasta biblioteca. Iulius dispunea de doua sute douazeci de volume.
Stim cu atata precizie datorita listei de inventar pe care o avem la dispozitie. Cartile erau impartite pe patru tematici – teologie, filozofie, drept si poezie – asezate ordonat pe rafturi sub fresce care oglindeau subiectul.
In fresca de deasupra raftului de filozofie, Rafael a reprezentat o imaginara Scoala din Atena, un fel de toga-party la care iau parte toti marii ganditori care au trait vreodata. Sunt aproape saizeci de persoane, alcatuind o istorie intelec­tuala, de la primii persani pana la Atena antica.
Sunt prezenti chiar si un invatat musulman si o femeie. In centru stau de vorba Platon si Aristotel (care au trait, de fapt, la distanta de o generatie).
Platon arata cu degetul spre inaltimi, iar mana lui Aristotel este indreptata mai degraba in jos. Ar fi prea putin spus ca aparitia celor doua superstaruri ale filozofiei grecesti la dimensiuni uriase, in mijlocul Vaticanului, a avut o semnificatie „epocala”.
…Trebuie sa nu uitam nicio clipa ca acesti adevarati printi ai artelor din Renastere erau si mari maestri ai self-promotion-ului. Totul era nou!
Tabula rasa! Resetare!
Ne dam in vant dupa asemenea formule simple, atragatoare, si ne lasam usor orbiti de ele. Rafael era stapan nu doar peste un atelier mare, plin de artisti care lucrau in numele lui, ci si peste o armata de specialisti in PR, platiti de el sa-i raspandeasca faima in lume.
Atunci cand prelua un contract, fie picturile din Vatican, fie camerele private ale bancherului Chigi din Villa Farnesina, nu trebuie sa ne imaginam un artist tru­dindu-se concentrat, de unul singur. Demersul artistic capata amploarea si dinamica unei superproductii hollywoo­diene de astazi, cu un Rafael intruchipat de Steven Spielberg – ca producator, regizor si impresar, diri­jand o uriasa scoala de artisti.
Iata un aspect prin care Renasterea reprezinta indubitabil un punct de cotitura: atunci s-a petrecut schimbarea de statut a artistului, tot mai putin mester si tot mai mult superstar. Traducere din limba germana de Mihai Moroiu.