Cartea lui Eugen Cojocaru este o biruinta extrasa dintr-un fundal negru: pe crancenele erori si orori ale lui dec. ’89 si ale lunilor urmatoare, se cladeste un cantec de victorie, fiindca numai astfel „avem sansa sa scapam de bolsevismul asta nenorocit al rusilor”.
Pentru a infatisa acest scop suprem, este utilizat un scenariu verite al intamplarilor de la Cluj din acele vremuri insangerate.Cartea este un apel la luciditate si dreptate, facut din perspectiva filosofica a unicitatii fiintarii demne, cu aportul utopiilor ameliorative privind paradisul terestru. Apelul la luciditate vine dintr-o constatare generala: aceea ca „furia este totdeauna direct proportionala cu marimea necunoasterii”.
Folosind scenarii alternative, cartea face o paralela simbolica intre situatia de la noi si cea din America. Tonalitatea generala a ei este de marturisire, autentificata de calitatea autorului de martor direct al evenimentelor.
Cartea intreaga este expresia nevoii de marturisire. In acest sens, ea constituie una dintre putinele marturii autentice ale ceea ce se numeste revolutia din ’89, care incepuse actiunea de curatire a societatii bolnave din Romania, actiune devenita apoi lenta si care dureaza inca.
De aici, actualitatea ei inalterabila… -Titu Popescu