Jocul cu moartea

Omul, de obicei, cand spune ca pielea omului nu pretuieste doua parale, se gandeste la pielea altuia. Propria lui piele i se pare foarte scumpa.
Si nu si-ar da-o nici pe-un car de aur. O nadejde zadarnica.
Pana la urma fiecare om isi pierde undeva pielea. Si macar de-ar fi buna la ceva pielea omului.
Ea insa nu e buna nici pentru o pereche de manusi… Ma mangaie peste tot cu maini moi, de catifea.
Ardea in intuneric ca o flacara neagra. Imi cauta gura si cand mi-o gasi mi-o prinse intreaga intre buzele ei carnoase.
Simtii, cu spaima, ca-mi bea inima… – Zaharia Stancu, Jocul cu moartea