Jucaria mortului

Îți spun de la început că această carte, Jucăria mortului, a lui Constantin Acosmei, e una ce nu te lasă să o uiți atât de ușor. Parcă ar fi o invitație la o conversație profundă, dar cu o notă de umor amar. E genul acela de carte care, odată ce ai citit câteva pagini, te prinde și te face să te întreb dacă nu cumva ai fost acolo, la marginea lumii lui, adesea cam întunecate, dar pline de frânturi de adevăr și poezie. Îmi place să spun că e ca o poezie nesfârșită, dar cu un final nedeclarat, pentru că nu vine, niciodată, pur și simplu, să pună punctul final. E mai degrabă ca o continuare a dialogului cu propria ta conștiință, spusa în mod brusc, ca un șoc.

Și dacă te gândești că poeziile lui Acosmei sunt doar niște jocuri de cuvinte, te înșeli. Sunt mai mult de atât. Sunt niște adevărate încercări de a înțelege lumea și, mai ales, moartea. Cartea asta pare că stă întinsă peste toate temerile noastre, peste întâlnirea cu sfârșitul, și o face într-o manieră atât de sinceră și brutală, încât nu poți să nu te simți ușor împins înapoi de către ea, ca și cum te-ar pune în fața oglinzii și ți-ar arăta adevărata ta față. La fel ca o jucărie a mortului, care pare atât de simplă la început, dar în final devine o emblemă a pierderii, a tristeții și a frumuseții secrete din fiecare dintre noi.

Ce mi-a plăcut foarte mult e cum Cartea asta nu se simte ca un tratat rece sau ca o poezie elitistă. E ca o conversație cu un prieten foarte sincer, care îți spune lucrurile pe nume, fără ocolisuri. Și, totodată, reușește să fie amuzantă, sau cel puțin ironic-umoristică, chiar dacă subiectele sunt de cele mai multe ori greu de digerat. Acosmei reușește să fie profund, dar în același timp livresc, ca un prieten de încredere, cu care nu-ți e rușine să vorbești despre cele mai obscure gânduri ale tale. În cele din urmă, cartea asta cred că va rămâne în mintea cititorului mult timp după ce o închide, pentru că atinge o coardă sensibilă și rămâne acolo, zâmbind ironic și îndemnând la reflecție.

Dar, pe lângă toate acestea, trebuie spus că Jucăria mortului nu e o carte pentru toată lumea. Pentru cei care caută lecturi ușoare sau finale clare, nu e tocmai ceea ce trebuie. E mai degrabă o experiență, o provocare, și un tribut adus poeziei adevărate, acelei poezii care ne face să ne întrebăm despre sensul vieții și al morții, și despre locul nostru în tot acest univers complicat. Cu o poetică aproape încărcată de nostalgie și de o tristețe subtilă, cartea ne arată că poate ultima poezie nu e doar una scrisă, ci trăită. Și, dacă e așa, atunci nu ne rămâne decât să ne pregătim pentru întrebările fără răspuns, pentru jocul acestui mort și pentru propria noastră jucărie fragile, pe care o putem numi, simplu, viața.