Jurnalul iubirii si mortii mele cu Osamu Dazai

Imaginați-vă cât de intens trebuie să fi fost ultima perioadă din viața lui Osamu Dazai dacă tot ce îl înconjura era, de fapt, această femeie specială pe nume Tomie Yamazaki. Cartea aceasta nu este doar un simplu jurnal, ci o fereastră sinceră și vulnerabilă în sufletul unuia dintre cei mai influenți și controversați scriitori japonezi. Ce am descoperit citind-o e ceva aproape intim, ca și cum aș fi stat chiar lângă cei doi în acele momente grele, triste și pline de zbucium.

Tomie nu a fost doar o iubită pentru Dazai, ci a fost totul pentru el – mama, prietena, sora mai mare, menajera, secretara și chiar infirmiera. Se vede clar cât de profund înrădăcinată era legătura lor, și nu doar din motive de conveniență, ci dintr-o nevoie de susținere într-o perioadă atât de delicată a vieții lui Dazai. Întregul jurnal pare să fie o confesiune sinceră despre dragoste, dependență și disperare, dar și despre puterea unei legături care trece dincolo de limitele convenționale.

Cât de intens trebuie să fi fost sentimentul atunci când împărtășeau ultimele momente. Jurnalul descoperă ceea ce nu se vede în biografiile standard: frământări interioare, temeri, iubire necondiționată și o simțire profundă a singurătății. Desi poate părea ciudat, această carte oferă un echilibru între suferință și frumos, între disperare și devotament. Într-un fel, te face să înțelegi mai bine ființa complexă care era Dazai, dar și marginea fragilă a sufletului lui.

Ce mi s-a părut cu adevărat remarcabil este sinceritatea cu care Tomie își povestește experiențele, fără filtre sau măști. Într-un fel, ea devine vocea unui om obișnuit în mijlocul unei povești gigantice de iubire și moarte, iar asta îi dă o forță emoțională aparte. Traducerea făcută de Iolanda Prodan reușește să păstreze această intimitate și să tragă cititorul în poveste, făcându-l să simtă fiecare cântărire a sufletului, fiecare bătaie de inimă, în acele ultime luni.

Este o lectură care te tulbură, dar care, în același timp, aduce în lumină fragmente emotionale și umane pe care poate n-am avut ocazia să le vedem până acum. E un dar de preț pentru oricine vrea să pătrundă în lumea complexă a lui Osamu Dazai, dar și o poveste de iubire atât de autentică încât te face să te gândi la propria relație cu oamenii dragi. În felul lor, acești doi oameni ne arată că iubirea adevărată poate fi și melancolie, și lumină, și totodată eterna giugană a sufletului.”