Jurnalul primei mele morti

Matilda, e exact cum ai spus: nimeni nu poate salva pe nimeni altcineva. Poti suferi impreuna cu ei, dar nu ii poti salva.
Ii mai poti alina, ca atunci cand faci un calmant unui bolnav in chinuri, dar efectul trece si doare din nou. In fata suferintei si a mortii suntem singuri.
De abia atunci suntem cu adevarat singuri. „Aceasta este o carte.
Nu va luati dupa spusele personajului principal, „eu nu sunt scriitoare“, sunt doar cuvintele unui personaj, iar personajele nu scriu carti. Aceasta este o carte pe care o veti iubi, asta dupa ce veti trece prin a va placea foarte mult, a nu o putea lasa din mana, a intra in panica atunci cand n-o gasiti pe noptiera, pe masa ori in geanta, a cita din ea, a zambi la amintirea anumitor pasaje si alte manifestari ale indragostirii la prima vedere.
O veti iubi, va va obseda si o veti si visa. Nu asa se manifesta o iubire omeneasca adevarata?“ (Ana Barton)