– Mos Gheorghe, ce s-aude? intreba Olguta, cercetand cerul cu mana adusa deasupra ochilor.
– Bat canii! – Ei!
Canii! Sus, mos Gheorghe!
– Bata-i sa-i bata! Zmaul lui conasu Danut.
– Aha! mormai Olguta.
– Lasa, ca-ti face mosu unu mai frumos! – Nu-mi trebuie!
Caii se oprira si, smucind de hamuri, trecura pragul portii la trap, pe sub vajaitul zmeului strajuit de un stejar si de un marinar marunt. De-un marinar!
De-un amiral avand pe buze zambetul aceluia care primi spada infrantului Napoleon. Risipa alba a caselor ograzii, cu cea din mijloc larga si adanca si stapana peste toate, rasari ca o luminoasa manastire fara turle si calugari in ochii Monicai.
Sforaind, caii se oprira la scara… in freamatul de vita verde al pridvorului, zorelele multicolore cascau fraged.