Ca si la crepuscularii italieni, care-si scriu poemele in contra curentului, polemizand cu lirica esteta si vitalismul puternic incarcat de senzualitate al lui Gabriele D’Annunzio, Ionel Teodoreanu isi constientizeaza indepartarea de ceea ce s-ar putea numi, raportat la conceptiile timpului, o poezie cu traditie macar in receptarea imediata, daca nu pe termen lung. Ambitiei de a-si gasi propria voce si de a o singulariza numai timpul i-a fost potrivnic.
– Fragment din Ionel Teodoreanu, crepuscularul atipic – Livia Iacob
