Lajos

Lajos. Portretul unui necunoscut din semiprofil intr-un secol confuz Eu invatam, faceam gimnaziul la o scoala din oras.
Confesionala – reformata. intr-o sambata dupa-amiaza, s-a organizat la scoala noastra „un ceai dansant”.
La care au fost invitati cadetii de la liceul militar. Probabil – ca sa se mai distreze si baietii care invatau acum, fireste – mai temeinic decat altadata – arida arta a razboiului.
Eu, inotatoare – sportiva, traiam bucuria miscarii – si a muzicii. Dansam.
Si eram dansata. Trecand de la un partener la altul.
Spre uimirea mea de copil – slab. Chiar sfrijit.
Numai ochi si zambet. Cand dansul inceta – chiar daca nu ma simteam bine in acel mediu scrobit -, trebuia s-o iau de la capat.
Ma incerca o stanjeneala tainica. in fusta si bluza mea oarecare.
Nu prea ma potriveam acolo cu nimeni si nimic. Fara sa stiu bine de ce.
Poate cel mai mult ma apasa gandul la mama. Care era internata in spital.
– [Fragment]