Am citit cu mare interes Leaganul civilizatiei europene: Elada, Roma si Bizantul, o carte plină de povești captivante despre rădăcinile noastre culturale. Autorul, Dan-Silviu Boerescu, ne călătorește prin timp, dezvăluind cum zonele mediteraneene, în special Elada și Italia, au jucat un rol crucial în formarea civilizației europene. Îmi place modul în care explică, pe înțelesul tuturor, evoluția acestor mari imperii și impactul lor asupra Europei, Africii de Nord și Orientului Mijlociu. În special, mă impresionează modul în care vorbește despre perioada romană, despre transformările aduse de Augustus și despre fragmentarea Imperiului după căderea sa. Se simte clar că valoarea acestor civilizații nu stă doar în mitologie sau în opere artistice, ci și în modul în care au reușit să genereze structuri de putere sofisticate, cu capitală la Roma, Ravenna sau Constantinopol. Cartea aduce în prim-plan și personalități precum Alexandru cel Mare, care a transformat lumea în doar câțiva ani, cucerind teritorii vasti, dar și despre imperiile din zona carpato-danubiano-moesică, care, în ciuda dimensiunilor lor mai mici, au avut o influență profundă în istoria regională. Mi-a plăcut foarte mult felul în care autorul construiește această poveste, arătând că istoria nu e făcută doar din evenimente mari, ci din drumul și bătăliile cotidiene ale unor oameni și sângele dus în lupte pentru putere și identitate. Este o lectură care te face să înțelegi mai bine cum a fost posibil ca aceste civilizații să lase un impact atât de durabil în lume și cum, în ciuda fragmentării, conexiunile și influențele au modelat Europa din cele mai vechi timpuri. Îți recomand această carte dacă vrei să înțelegi de unde vin multe dintre valorile și structurile actuale ale Europei și, totodată, să te lase să visezi la marile povești ale trecutului.
Nu doar mitologia si cultura greco-romane dovedesc ca leaganul civilizatiei Batranului Continent este situat in arealul mediteraneean dintre Elada si Lazio, ci si coagularea unitara a puterii politice si administrative intr-o mare parte a Europei, Africa de Nord si vestul Asiei. Dupa reformele constitutionale ale lui Augustus din secolul I i.Hr.
pana la anarhia militara din secolul al III-lea d.Hr., imperiul a fost condus din Roma (27 i.Hr.-285 d.Hr.). Sub presiunea valurilor migratoare succesive si in urma schismei crestinismului, superstructura a fost ulterior divizata in Imperiul Roman de Apus – cu capitala la Roma si apoi la Ravenna – si Imperiul Roman de Rasarit – cu capitala la Constantinopole.
Partea apuseana si-a pierdut treptat specificitatea si s-a atomizat, in vreme ce partea rasariteana a rezistat inca un mileniu, pana ce a cazut sub loviturile colosului otoman in formare, condus de Mahomed al II-lea „Cuceritorul”, in 1453. Inainte vreme insa, a existat un alt tip de creator de imperii, total atipic.
Plecand din Macedonia, Alexandru, un tanar „lord al razboiului” din secolul IV i.Hr., personaj „carismatic, megalomaniac, dar si strateg genial”, a cucerit, in numai sase ani, Asia Mica, Mesopotamia, Egiptul, Persia, India si alte teritorii indepartate, practic supunand Orientul intr-o maniera neconcesiva. Dar aventura aceasta incredibila s-a sfarsit rapid, prin autocombustie…
Spatiul carpato-danubiano-moesic a generat si el, in anumite perioade, structuri (aproape) imperiale. Daca expansiunea statala a lui Burebista, care reusise sa uneasca o sumedenie de triburi de diferite origini, controlase candva tot ce misca intre Panonia si Nipru, iar pe cealalta axa intre Carpatii cei mai de la nord si Balcanii cei mai de la sud, in secolele XII-XIII, liderii vlahilor sud-dunareni din dinastia Asanestilor conduceau, de la Veliko Tarnovo, un mic proto-imperiu (sau „tarat”) romano-bulgar, care a stat ca un ghimpe in coasta unui vecin colosal, Imperiul Bizantin.