Libertate in exil

Liderul spiritual si politic al Tibetului, castigator al Premiului Nobel pentru Pace in anul 1989, a fost recunoscut ca fiind cea de-a paisprezecea reincarnare a lui Dalai Lama in 1938, la varsta de doi ani, prin intermediul unui proces traditional de „descoperire”. Luat de langa parintii sai, a fost apoi dus in Lhasa, educat conform unui regim monastic de austeritate riguroasa si crescut intr-o izolare aproape totala.
La varsta de cincisprezece ani, in conditiile in care tara sa se afla sub amenintarea noii Chine comuniste, a fost investit cu puteri depline ca sef al statului Tibet, o tara de dimensiuni comparabile cu cele ale Europei Occidentale. In urmatorul deceniu traumatic, Dalai Lama a devenit un apropiat atat al presedintelui Mao, cat si al lui Jawaharlal Nehru, primul ministru indian, timp in care a incercat cu disperare sa mentina autonomia poporului sau.
In cele din urma, in 1959, a fost fortat sa plece in exil, fugind, in baza unui plan curajos, in satul himalayan Dharamsala. L-au urmat peste 100 000 de refugiati sarmani.
In timpul exilului sau s-a dedicat refacerii vietilor distruse ale compatriotilor sai refugiati si promovarii pacii in lume, prin intermediul unei politici ferme a nonviolentei. Printre experientele sale politice, Dalai Lama dezvaluie intelegerile secrete incheiate cu CIA in timp ce Tibetul isi continua lupta pentru independenta.
Vorbeste nestingherit despre multi lideri mondiali pe care i-a cunoscut in timp ce a calatorit prin lume, in efortul de a-si ajuta compatriotii. Recunoscator fata de Occident, el isi ofera totodata opiniile cu privire la crizele spirituale cu care ne confruntam in ziua de astazi.
Poporul tibetan trebuie sa fie din nou liber sa se dezvolte din punct de vedere cultural, intelectual, economic si spiritual si sa‑si poata exercita libertatile democratice fundamentale. Incalcarile drepturilor omului in Tibet sunt printre cele mai grave din lume.
Acest lucru este atestat de Amnesty International si de alte astfel de organizatii. Discriminarea este practicata in Tibet printr-o politica directa de apartheid numita de chinezi «segregare si asimilare».
In realitate, tibetanii sunt, in cel mai bun caz, cetateni de mana a doua in propria lor tara. Cand privesc in urma, la vremurile in care Tibetul era inca o tara libera, imi dau seama ca aceia au fost cei mai buni ani din viata mea.
Astazi sunt cu siguranta fericit, dar inevitabil existenta pe care o duc acum este foarte diferita de cea in care am crescut. Si desi, in mod clar, nu imi este de niciun folos sa ma complac in sentimente de nostalgie, totusi nu ma pot abtine sa nu ma simt trist ori de cate ori ma gandesc la trecut.
Imi aduce aminte de suferinta ingrozitoare a poporului meu. Vechiul Tibet nu a fost perfect.
Totusi, este adevarat ca felul nostru de viata era de-a dreptul remarcabil. Cu siguranta existau multe lucruri care meritau pastrate si care acum sunt pierdute pe vecie.
– Dalai Lama