Lucian Blaga, Ipostazele harfei de-ntuneric

Lucian Blaga, Ipostazele „harfei de-ntuneric” Lucian Blaga este autorul unui vers unic in literatura – el canta pe o „harfa de-ntuneric” ( Liniste ), care contrasteaza cu perceptia noastra incetatenita despre Poemele luminii . De la „harfa sfaramata” („…Un cantec fara arpa, o raza fara soare…”/ Povestea magului …) a lui Eminescu, prin acest vers de un mister nedeslusit, ajungem in vecinatatea lui Brancusi, cel care a „eliberat sculptura de tot ce era de prisos si ne-a dat constiinta formei” – Henry Moore.
Putem extrapola: L. Blaga renunta la efigia clasica a harfei printr-un „alt Orfeu” ( Norul ), fara „corzi de arama” si „de fier”, care canta „pe corzi de linste”, precum un calugar simtind in rugaciune ca „inima canta singura” – Cristian Badilita.
Sensul e spre launtric, spre „prundul tainelor din mine” ( La cinzeci de ani ), spre „minunile intunericului” ( Mi-astept amurgul ), apropiat de luminile divine, de „deasupra intaileor ape”, de „lumina fara umbra” – „matricea din care se nasc substantele”. Putem aseza aceasta harfa, care si-a eliminat formele, alaturi de sculptura lui Brancusi – „dainuind in tenebre ca in povesti/cu fluier parelnic de vant/canti celor ce somnul si-l beau/din macii negri de subt pamant”…( Pasarea sfanta ).
– George Vulturescu.