Omul modem crede ca menirea poetului e aceea de a canta cat mai tare si, pe cat posibil, in slujba cuiva: pacifist, feminist, activist, suprarealist sau orice altceva! Dar adevaratul Poet nu poate fi decat „straina voce” care nu-si intrerupe in urechea lui „straina zicere”.
De aceea urechea mea poetica imi spune ca George V. Precup se lasa-n voia poeziei dintotdeauna, „straina voce”.
„Se crapa de minte./ Prin aer ciudate meduze si ferigi cu gustul de zinc./ Suntem de’o culoare cu singuratatea, catifea si manusa.//Respira’ne, Doamne, dupa ce ne’ai scuipat, sporindu’ne iar.” – Nora Iuga
