Cartea „Lumina vine de la Rasarit. Mihail Sadoveanu si regimul comunist” scrisă de Cristian Sandache ne scoate la iveală o imagine diferită despre Sadoveanu, una care poate nu e tocmai ceea ce ne-am fi așteptat. Autorul ne duce într-o călătorie prin mintea și biografia scriitorului, făcând conexiuni între opera sa și vremurile grele ale comunismului în România. Ce mi-a plăcut enorm e faptul că nu tratează Sadoveanu doar ca pe un personaj istoric sau literar, ci ca pe un simbol, ca pe o punte între trecutul autentic și prezentul destabilizat. E ca și cum auteorul ne face să ne gândim la Sadoveanu ca la un fel de stâlp, o figură aproape mitologică pentru identitatea românească, pe care regimul comunist a încercat să o gestioneze, să o încadreze sau, uneori, chiar să o minimalizeze. Cristian Sandache își construiește analiza cu răbdare, aducând în prim-plan frumusețea și complexitatea personalității lui Sadoveanu, dar și felul în care intelectualul a navigat printre încercările regimului de a-i controla arta și cuvintele. Ce am apreciat e modul sincer în care povesteste despre sensibilitatea și rezistența lui Sadoveanu. El nu e doar un scriitor, ci cineva care a survivat altor lumi, altor timpuri, păstrându-și delicat și magie interioară chiar și în cele mai întunecate zile. Cartea scoate în evidență cât de important a fost Sadoveanu pentru identitatea națională și cum el, ca o ființă unică, și-a păstrat lumina chiar și atunci când toate în jurul lui păreau să se stingă. În final, lectura asta ne ajută să înțelegem că în spatele fiecărui autor se află o poveste, o luptă și o viziune, și că uneori cele mai mari lumini vin chiar de la răsărit, din cele mai neașteptate locuri.
Opera lui M. Sadoveanu este o harfa eoliana, o titera uriasa cu mii de strune, toate acordate cu grija timp de jumatate de veac pentru ca nici o surpriza cacofonica sa nu fie cu putinta.
Toate gandurile, privelistile , figurile sunt puse pe portativ, virgulele canta si ele, punctele asteapta risipirea ecourilor. – G.
Calinescu Pentru regimul comunist instapanit in Romania, Mihail Sadoveanu nu a fost un simplu pion sau un tovaras de drum util o vreme si destinat ulterior periferizarii, ci – un adevarat exponent al identitatii romanismului autentic, care trebuia castigat, tratat cu maxima atentie, inconjurat cu deferenta si tact, in mod constant. El intruchipa acea constiinta istorica imemoriala, altoita peste un fundal geopolitic complicat, in care se resimteau ecourile Bizantului pierdut, nostalgia unui Ev Mediu aproape legendar, melancoliile Rasaritului stepic.
Sadoveanu in sine era o specie rara psiho-antropologic, un supravietuitor al altor lumi, care si-a impus sensibilitatea stranie asupra contemporanilor. A-l ignora sau a-l minimaliza ca om, a-i contesta literatura sau a i-o anula, nu sunt altceva decat eforturi tipice unor pigmei, care doresc sa anihileze lumina soarelui sau stralucirea razelor de luna.