Lux, sonus et umbrae. De la lanterna magica la instalatiile New Media

Toma Barbulescu ne propune o perspectiva teoretica si istorica asupra miscarii din arta inceputului de secol XXI, provenita din erorile de redare de pe ecranele digitale. Glitch Art-ul foloseste eroarea digitala atat in conceptualizare, cat si in redarea imaginii si a devenit un estetism voit, Post-Digital, in cazul multor artisti contemporani, in acord cu ideea de imperfectiune postmoderna opusa perfectiunii tehnologice moderne, de spontaneitate aleatorie, opusa intentiei programate soft.
Glitch Art-ul este legat de recombinarea operelor existente in cele noi. Asa cum a remarcat Eco, in astfel de situatii, spectatorii „recunosc in actiunile artistului afirmarea dominatiei auctoriale asupra lucrarii originale, precum si o subordonare (paradoxala) la acea lucrare”.
Atare practici, cum sunt sinestezia si Glitch Art, dupa cum observa autorul, trec de la comercial la artistic oarecum spontan si nemediat. Iar cartea de fata are meritul de a ne situa in centrul unor problematici si dezbateri teoretice vii ale acestui tip de practica artistica.
– Prof. univ.
dr. Aurel Codoban Subiectul cartii de fata se traduce intr-o lucrare de certa anvergura, extrem de interesanta si novatoare, rod al unui demers stiintific laborios, temeinic, coerent si exhaustiv, o incursiune temerara intr-un areal vast si pretentios, care confirma, cu varf si indesat, o pasiune reala a autorului pentru mediile mixte audiovizuale, ca forme de creatie si expresie in arta contemporana, precum si o bogata experienta teoretica si practica a sa, avand rolul unui fundament absolut necesar in derularea proiectului sau scris si nu numai.
Proiect pe care, personal si din cate stiu eu, il consider a fi o premiera nationala, fiind, de asemenea, perfect adaptat tehnologiilor contemporane. Iar aceste deziderate nu pot fi sustinute, nu pot fi infaptuite fara o cunoastere dobandita prin studiu bibliografic, prin ineditul cercetarii stiintifice si al raportului sinestezic muzica-arte vizuale, ingineria sistemelor informatice de comunicare, realizarea, prezentarea si transmiterea evenimentelor care au un caracter spectacular.
Cred, astfel, cu tarie ca scrierea de fata este una mai mult decat bine-venita, umpland un gol in literatura autohtona de specialitate si lasand, cu generozitate, o usa deschisa pentru cercetari ulterioare. Orice carte este, in cele din urma, o intalnire a scriitorului cu sine insusi, precum si o haina de sarbatoare la curtea laicului profan, fiind oferita, in egala masura, si cititorului.
Si cum cartile ar trebui sa formeze, in primul rand, oameni si, numai dupa aceea, biblioteci, nu vom aseza valoroasa lucrare de fata pe un raft cu un impersonal numar de inventar, ci in sufletele si in constiinta noastra. – Prof.
univ. dr.
Cristian Chesut O analiza care sa puna in discutie diverse aspecte, incepand cu istoria proiectiei si a instrumentelor audiovizuale, trecand prin Glitch Art ca expresie estetica si concluzionand cu studiul sinesteziei ca liant revelator al practicii artistice, nu se putea obtine doar prin realizarea de conexiuni la nivel teoretic a diferitelor notiuni studiate legate de cele doua mari medii de exprimare – imaginea si sunetul -, fara culegerea si prezentarea celor mai semnificative exemple. Multimodalitatea este un caracter specific sinesteziei si reprezinta interconexiunea a cat mai multor simturi.
Ea se traduce in cateva practici deja cunoscute in istorie, cea mai faimoasa fiind Gesamtkunstwerk, practica ce presupune gandirea concomitenta a tuturor mediilor artistice ce compun o lucrare totala. Urmarirea sinesteziei in instalatiile audiovizuale, ca element central, coordonator si definitoriu al lucrarilor de acest gen, implica o multidisciplinaritate care schimba inclusiv caracterul abordarii metodologice in creatie: de la o abordare bazata pe spontaneitate la una voita, premeditata, proiectata.
Acest aspect al multidisciplinaritatii, rezultat ca expresie a multimodalitatii sinesteziei, face ca metodologia creatiei in practica instalatiilor audiovizuale sa fie una ce aduce lucrarea in zona designului ca disciplina artistica. De aici, rezulta faptul ca instalatiile audiovizuale, mai ales in forma lor performativa, adica prezentarea lor ca un spectacol, devin un produs de design multifatetat.
Aceasta multifatetare ajuta la formarea unei coerente identitare a lucrarii, iar mediile artistice implicate conlucreaza la formarea acestui tot unitar. – Toma Barbulescu