Stefan Mitroi scrie scurt, precis, cu infuzie lirica despre orice; despre trecerea timpului, despre marea Istorie, dar, mai cu seama, despre istoria sufletelor, despre dragoste si moarte, abolind, prin magma fabulatorie, hotarul dintre lumi. Vom conchide ca avem in Stefan Mitroi un insingurat meditativ, sentimental, vibratil si confesiv, prefirand, ca povestitor al sufletului, notatii dense, cu iz aforistic.
El, survoland toate genurile, are o Opera, chiar daca n-a ajuns (inca) scriitorul care viseaza sa fie, cum deseori marturisea. Sau ca, fugind de la tara, si-ar fi ales o viata gresita.
Comuniunea de altadata, risipita, e recastigata prin cartile sale, acolo unde vom descoperi, cu incantare, cum observase Rodica Lazarescu, fulguratii lirice mustind de tristete. – Adrian Dinu Rachieru
