Mara

Mara. Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica Colectia Marii Clasici subsumeaza textele autorilor pe care istoria literaturii romane i-a transformat in mituri fundamentale.
Un demers simbolic care a convertit lectura acestora intr-o constrangere placuta… Pentru a iesi din acest paradox, am insotit fiecare dintre capodopere cu o fisa biobibliografica si un dosar critic care cuprinde un studiu introductiv si o selectie a celor mai inspirate fragmente de analize si comentarii literare.
Mara infatiseaza chipul comun al vaduvei care se descurca in a oferi copiilor ei un trai mai bun prin strangerea unei mici averi, in vremea in care banul deschidea multe porti si te urca multe trepte pe scara sociala. Romanul creste povestile personajelor din jurul Marei, mai ales pe cele ale copiilor ei, carora si-a dedicat viata.
Putem intelege dinamica sociala a vremii prin directiile pe care le aleg Persida si Trica, copiii Marei, si prin divergentele inter-generationale si de asteptari create intre personaje. Mara , romanul cel mai citit al lui Ioan Slavici, a fost publicat pentru prima data in revista Vatra, in 1894, iar in volum, la Budapesta, la Editura Institutului de Arte Grafice Luceafarul, in 1096.
La aparitia in revista purta subtitlul „nuvela”. Mara a devenit obiect de lectura obligatorie nu printr-o canonizare dictata ideologic, ci tocmai prin capacitatea evocarii, prin felul modern de a gestiona timpii naratiunii, latentele fabulei.
Considerat azi „prima capodopera a genului la noi” ( N. Manolescu) , Mara merita, dincolo de clasamente, interpretari multiple, avand resursele pentru a emotiona estetic, dar si pentru a genera procese morale, chiar etice.
– Lucian Pricop