Maratonul invinsilor

V-am citit romanul mai devreme decat va anuntasem ca o voi face. Si, bineinteles, cu mult interes.
Sunteti printre destul de rarii scriitori care nu sovaie sa se intoarca spre experienta suferita si s-o considere demna de a deveni subiect literar. Teama de „a face politica” se rasfrange in aceasta ciudata fereala.
Dumneavoastra ati inteles – si va felicit – ca un om care a trait sub totalitarism sufera mutatii nu de ordin politic, ci psihic, si ca acest tip de mutilare si de nevroza isi cere romancierii. Maratonul invinsilor da, in acelasi timp, dovada de curaj estetic.
Restabilind naratiunea si personajele in drepturile lor, in fond sunteti, cu un termen prea vast, dar de data asta exact: postmodern. – Monica Lovinescu, 1997 Maratonul invinsilor e un tratat de demonologie moderna.
Ca intr-un „experiment Pitesti” intins la nivelul unei intregi tari, victimele sunt si calai. Ei poarta cu sine blestemul de a perpetua un sistem care i-a distrus pe ei inainte de a-i transforma in instrumente ale exterminarii.
Nu exista invingatori si invinsi, ci grade diverse ale degradarii omenescului, prapastii care nu comunica intre ele. Prizoniera a coloniei penitenciare e, in primul rand, mintea personajelor.
Tulburarea psihica ii impiedica sa vada diferenta dintre bine si rau. Iar atunci cand, in dureroase eforturi de luciditate, o percep, ea nu diminueaza, ci amplifica neputinta de a se sustrage scenariului infernal, produs de mintile bolnave de cinism ale ideologilor.
Printr-un paradox nemilos, strafulgerarile de lumina nu fac decat sa sporeasca bezna. (…) Felul in care Gabriel Chifu controleaza mecanismele terifiantului il plaseaza in seria scurta a autorilor esentiali pentru intelegerea Raului.
– Mircea Mihaies, 2021 Ingenios, foarte bine scris si extrem de antrenant la lectura, romanul lui Gabriel Chifu se asaza solid la temelia a ceea ce ar putea fi romanul romanesc dupa 1989. – Dan Cristea, 1997