In scriitura lui Narcis Amariei intri ca intr-o camera a secretelor si ai nevoie de niste chei (pe care numai lecturile anterioare ti le pot oferi) pentru a putea deschide toate sertarele – vazute si tainuite – ale povestilor. Organizata in sapte structuri treimice, colectia de istorii pare a circumscrie spatiul realitatii, dar gliseaza firesc si neasteptat inspre teritoriile visului, ale fantasticului sau ale supranaturalului, ca si cum puntile dintre lumi ar ramane mereu fluide.
Usurinta cu care schimba universurile schitate si, deodata cu ele, scenografiile, decorurile si intreaga recuzita a povestilor tradeaza un scriitor obisnuit sa strabata teritorii mai familiare (Trei povesti din Transilvania, Trei povesti cu gust de braga, Trei povesti din cartier) sau mai exotice (Trei povesti din alte mari si tari) cu acelasi pas sigur. Pana la urma, toate naratiunile stau sub semnul lui de nicaieri si de oriunde si, dincolo de fizionomiile lor diverse, au cateva oaze de intalnire: privirea limpede sau blurata asupra timpului si a nodurilor dintre secventele lui trecute, prezente si distopic-viitoare, mana sigura cu care este introdus straniul in curgerea textului si rafinamentul cu care sunt conturate personajele, cu toate ciudateniile, dorintele si obsesiile lor.
Cu aceeasi usurinta scriitorul alege sa coboare inspre structurile arhetipale ale basmului (Buruiana), ale realitatilor sociale cu iz medieval (Moartea lui Anton Braun, Mistuire), ale istoriilor evanghelice (Talip) sau sa urce inspre coloniile distopice ale unui viitor intunecat (Viespea de smochin). Pe urmele maestrilor realismului magic – Gabriel Garcia Marquez , Julio Cortazar , Carlos Fuentes , Jorge Luis Borges , Adolfo Bioy Casares sau Alejo Carpentier – se incumeta sa sara sotronul intre diversele casute ale perceptiei subiective nocturne (visul) si diurne (halucinatia, revelatia, transa), propunand o suita de decupaje in irealitatea imediata sau indepartata.
Narcis Amariei este un povestas pe deplin constient ca lumea se tine prin cuvinte si ca insertiile magicului in cotidian constituie mortarul capabil sa lege caramizile edificiului narativ. – Cristina Bogdan Straniul univers din Marelo sta sub semnul pierderii contactului cu realitatea si al fugii constiente, inconstiente ori subconstiente de cotidian prin fantastic, somn, vis, cosmar, migrene si insomnii, prin licori, potiuni, elixire ori narcotice, prin iluzii, halucinatii, viziuni, predictii, rememorari, senzatii de deja-vu, maladii psihice, psihiatrice, boli neurodegenerative, prin amintire, pierderea cunostintei, comunicare mentala si joaca cu mintea celorlalti, prin farmece si vraji, betie si droguri, oboseala, surmenaj, lesin si moarte clinica.
Pare sa existe o cauza ascunsa, o vina, un pacat, o culpa, dar si contraponderea: o dorinta de salvare, de purificare, de renastere. Stand sub semnul numerologiei sacre, cele sapte cicluri a cate trei povesti au un maestru de ceremonii, un narator abil care jongleaza cu multiple realitati misterioase ale caror ape se tulbura, fuzioneaza, se substituie una alteia, dar si cu tehnici cinematografice si, cireasa de pe tort!, finaluri surprinzatoare care rastoarna intreaga perspectiva.
Povestile acestea cetiti-le noaptea… si ziua!
Prin acest volum de proza scurta, Narcis Amariei devine un prozator cu o voce personala inconfundabila in literatura romana si, speram, nu numai. – Alina Hucai
