Categorii: Uncategorized

Marginal si experimental

Marginal si experimental. Cooperativa Gusti: doua decenii de cercetare in istoria sociologie Coordonatori: Ionut Butoi, Martin Ladislau Salamon Grupul Cooperativa G este marginal, fiind o alcatuire informala, fara trasaturi organizationale, fara infrastructura de cercetare sau de editare, fara fonduri.
Demersurile noastre sunt gazduite, uneori, de diverse institutii academice, dar nu am beneficiat de (nici nu am cautat, la drept vorbind) un sprijin institutional constant. In conditiile de cercetare oricum dificile din Romania, unde nu se poate face cariera in asemenea domenii (istorie sociala, istoria sociologiei romanesti), unde deseori activitatea academica nu e corelata cu activitatea didactica (cu atat mai putin cu cea administrativa), continuitatea, pentru un astfel de grup, este o permanenta provocare.
Marginalitate institutionala inseamna si o lipsa – de data aceasta asumata – a afilierii la centrele academice dominante in prezent si la modele conceptuale reproduse de acestea. Cu toate ca am bifat si bifam prezente in evenimentele/conferintele acestor centre, suntem egal de indepartati si de reproducerea vechilor mituri istoriografice despre Scoala Sociologica de la Bucuresti, si de revizionismele reductioniste, demitizante, care infiereaza personaje din trecut fara a-si mai propune, macar formal, sa mai si inteleaga istoria, sau care distorsioneaza fenomene si procese istorice prin decontextualizare (sau chiar o artificiala si falsa re-contextualizare) si lipsa nuantelor.

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

7 zile în urmă