Mecanisme de unificare a practicii judiciare in procesul civil

Prezenta lucrare isi propune sa ofere repere concrete privind incidenta mecanismelor de unificare a practicii judiciare, sa clarifice momentul la care se poate recurge la recursul in interesul legii sau la sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, conditiile de admisibilitate ce trebuie intrunite pentru a obtine dezlegarea pe fond a problemei sau a chestiunii de drept sesizate, titularii sesizarii instantei supreme, aspecte ce fac obiectul preocuparii practicienilor si instantelor de judecata si impun o detaliere in cadrul prezentului studiu. Analiza comparativa a instrumentelor procesuale de unificare deschide posibilitatea configurarii precise a modalitatii de sesizare a instantei supreme, in vederea pronuntarii unei hotarari obligatorii cu privire la o problema sau chestiune de drept dificila si susceptibila de interpretari diferite.
In cadrul lucrarii, se urmareste reliefarea jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la aplicabilitatea mecanismelor procesuale analizate, evolutia orientarii instantei supreme de la momentul intrarii in vigoare a noului Cod, cu evidentierea cooperarii stranse intre Inalta Curte si celelalte instante judecatoresti in atingerea obiectivului de uniformizare a interpretarii normelor legale. Unitatea de jurisprudenta ce se doreste a fi atinsa prin mecanismele procesuale evocate nu poate fi disociata de rolul canalizator jucat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin hotararile judecatoresti pronuntate in cauzele impotriva Romaniei, in vegherea respectarii de catre statul roman, prin instantele judecatoresti, a drepturilor recunoscute cetatenilor de Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.
Raportarea la aceasta jurisprudenta a instantei europene va conduce la concluzia ca prin noua legislatie procesual civila posibilitatea existentei, pe viitor, a unor hotarari de condamnare a Romaniei din perspectiva inconsecventei jurisprudentiale a fost considerabil diminuata, daca nu chiar eliminata. Asemanarile reliefate in doctrina intre sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept si trimiterea preliminara catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene fac obiectul, in cadrul acestei lucrari, al unei comparatii intre cele doua institutii procesuale din punct de vedere national si european, precum si a mijloacelor puse la dispozitie de legiuitorul national de facilitare a schimbului de informatii intre instantele nationale si instanta europeana.
Nu in ultimul rand, calea extraordinara de atac a recursului este aprofundata, atat din perspectiva evolutiei reglementarii, cat si prin raportare la factorii externi si interni sistemului judiciar ce au creat premisele unei intoarceri a reglementarii materiei recursului, ca structura, catre vechea reglementare. Cuprinsul lucrarii: Lucrarea cuprinde trei parti, care, la randul lor, sunt organizate in titluri, capitole, sectiuni si subsectiuni, pentru o sistematizare cat mai eficienta a institutiilor procesuale analizate si a informatiilor dezvoltate.
In Partea I, dedicata mecanismelor de unificare a practicii judiciare in procesul civil roman, regasim trei titluri alocate recursului in interesul legii, sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum si asemanarilor si deosebirilor constatate intre aceste doua mijloace procesuale, prin raportare la normele legale ce le reglementeaza, la doctrina si la jurisprudenta dezvoltate in analiza lor. In Partea a II-a, ce reprezinta si nucleul lucrarii, analiza se concentreaza in cadrul a sase titluri pe calea extraordinara de atac a recursului, instrument uzual de creare a unei practici judiciare unitare.
Partea a III-a a lucrarii este rezervata rezultatelor cercetarii doctorale, propunerilor de lege ferenda si elementelor de drept comparat. Puncte forte: Unitatea de jurisprudenta reprezinta telul oricarui sistem judiciar, inclusiv al celui national.
Eforturi considerabile au fost depuse de legiuitor si de practicieni pentru a atinge claritatea si previzibilitatea in efectuarea actului de justitie. Un act de justitie previzibil confera justitiabilului incredere in sistemul judiciar, certitudinea ca demersul sau a fost analizat fara partinire si in conformitate cu normele legale incidente, precum si definitivarea, fara posibilitatea de a mai fi contrazise, a chestiunilor de drept litigioase cu privire la care cetateanul a sesizat instanta.
Modificarile legislative ce au consolidat jurisprudenta consecventa la nivel national fac obiectul analizei in cadrul prezentei teze, elaborata sub indrumarea prof. univ.
dr. Traian C.
Briciu, studiul concentrandu-se pe cele trei mecanisme procesuale puse la dispozitie de legiuitor in cuprinsul Codului de procedura civila, pentru atingerea obiectivului aratat, anume recursul, recursul in interesul legii si sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Instrumentele procesuale de unificare a practicii judiciare existente la nivel national asigura tarii noastre alinierea legislatiei procesual civile la cea europeana si consolidarea principiului securitatii juridice, in vederea respectarii dreptului oricarei parti la un proces echitabil.
Cercetarea amanuntita a institutiilor procesuale aratate credem ca poate constitui un instrument util pentru membrii sistemului judiciar, confruntati cu decizia de a solicita sau nu suportul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in dezlegarea problemelor de drept dificile ivite in litigiile deduse judecatii, dar si pentru ceilalti actuali si viitori practicieni ai dreptului, in familiarizarea cu practica judiciara existenta in materia analizata, telul final al tuturor profesionistilor dreptului fiind aplicarea si interpretarea in mod unitar a normelor legale.