Inflorisera prunii in gradinile gospodarilor din satul dintre dealuri. Toata lumea, si venea lume peste lume la Sfantul Ilie, si rude si straini, stia ca satul asezat intr-o albie enorma, sparta spre sud, aduna adeseori dangatul clopotului de la biserica, glasul saracilor dar si a celor avuti, fosnetul salcamilor si plopilor, sunetul risipit al nisipului curgand incet dinspre deal, dar neincetat, insumeaza toate acestea in Glasul unic al uriasului niciodata vazut cu toate ca el este mereu de fata, glasul satului cazut pe spate, cazut cu fata in sus sub tavalugul cel rosu.
– Sterian Dumitru Vicol
