Un crez poetic ce deriva in mare parte din autofictiune, o constiinta poetica care reflecta stari de fapt, vicii de sistem social in deriva. Observarea fenomenului este obiectiva, cerebrala, fara panica, doar o tristete cronica, pe care la o alta lectura o poti converti in speranta viitorului apropiat, sfidand sfarsitul care trebuie sa aiba loc intr-o forma sau alta, o viziune apropiata de cea alui Cesare Pavese : „In negura iernatica/Omul traieste intre ziduri de strazi, band/apa rece si muscand dintr-un codru de paine./Unii cred ca dupa asta viata renaste./ ( Simplitate) .
– Elsa Dorval Tofan