Vilia Banța ne poartă într-o călătorie poetică care pare să se joace cu noțiunea de timp, dar și cu puterea cuvântului. Titlul "Salbatic timpul ne petrece" îți face cu ochiul încă de la prima vedere, parcă te provoacă la o bătălie cu timpul însuși, în care poezie și inimă trebuie să se unească. E un album plin de gânduri lucide, uneori sceptice, dar mereu încărcate de o calmă înțelepciune, care te face să vrei să te cufunzi mai adânc în fiecare vers.
Cartea asta surprinde prin modul în care poezia devine un soi de artă a seducției. În vreme ce invocă sălbăticia vremurilor noastre, autorul reușește să aducă o frumusețe delicată în cuvinte, aproape ca și cum aștepți să vadă dacă poți atinge și simți ceea ce scrie. Versurile sunt simple, dar pline de sens și de emoție, te fac să te gândești la trecerea timpului și la felul în care îl putem prinde uneori, dar mereu cu mână goală.
O imagine frumoasă mi s-a întipărit în minte în timpul lecturii: poezia ca un fel de magie ce te cuprinde și te înalță. Mai ales când vorbește despre efemeritatea clipelor, despre momentele de poezie și liniște, când totul pare să aibă sens și pentru o clipă, timpul se oprește. Vilia Banța scrie cu o limbaj simplu, dar cu o sensibilitate profundă, ca și cum vorbește cu un prieten vechi, îl așteaptă și îl înțelepțește în același timp.
Ce mi-a plăcut e că poezia din această carte nu se ia prea în serios. Ea e ca o conversație sinceră cu cititorul, plină de momente de meditație și de zâmbete ascunse. În ea găsești nu doar reflecții despre trecerea timpului, ci și o celebrare a prezentului, al unei zile de bazar, ca și cum fiecare clipă e o mică sărbătoare, cu muzică și zâmbete. În cele din urmă, această poezie te invită să te bucuri de fiecare clipă, fără să încerci să o stăpânești, ci doar să o trăiești.