Memoriile unui magar

Ceea ce m-a facut sa-mi scriu Memoriile au fost mai multe conversatii intre Henri si verisorii lui. Henri sustinea ca eu nu intelegeam ce faceam si de ce faceam.
Verisorii lui, si mai ales Jacques, imi luau partea si spuneau ca sunt destept si stiu foarte bine ce fac. Si pentru ca a fost o iarna grea si n-am prea iesit afara, m-am apucat sa scriu cateva intamplari importante din viata mea.
Ele poate va vor placea, dragii mei prieteni, si va vor face sa intelegeti ca, daca vreti sa fiti bine serviti, trebuie sa va purtati bine cu cei care va servesc, ca aceia pe care-i credeti cei mai prosti nu sunt cum par, ca un magar isi iubeste stapanii, dar sufera cand este rau tratat si stie sa se razbune sau sa-si arate afectiunea, stie ca stapanii lui il pot face fericit sau nefericit, stie sa le fie prieten sau dusman, asa biet magar cum este. Sunt fericit, pentru ca sunt iubit de toata lumea si ingrijit ca un prieten de micutul Jacques.
Am inceput sa imbatranesc, dar magarii traiesc mult si atat timp cat am sa ma tin pe picioare, am sa-mi pun puterea si desteptaciunea in slujba stapanilor mei.” – Magarusul Cadichon, „Memoriile unui magar” – 1860