Metaspherae

Metaspherae, poezia lui Nicolae Gutu, te atrage pe neașteptate, ca o conversație între prieteni apropiați. Imaginează-ți că autorul nu are nevoie de retulă sau tipare ca să reconstruiască lumea — el pictează stele și sori, nu cu pensula, ci prin ochii lacrimiilor, ca un astronom al sufletului. Par a fi imagini atât de firești și de adevărate, încât simți că asist la un proces de creație atât de natural, de familiar, încât te întrebi dacă nu cumva ai fost acolo, în acea lume plină de mister și frumusețe.

Ce e special la această poezie? Ei bine, modernitatea lui Nicolae Gutu vine din modul în care el percepe și se raportează la tot ce îl înconjoară. Copilul, cu ochii larg deschiși, pătrunde în lumea de zi cu zi și o vede din toate unghiurile, descoperind frumuseți neașteptate în lucruri aparent obișnuite. Poetul pare să își dorească, cel puțin uneori, să atingă un nivel de perfecțiune, dar, în același timp, se teme de a o atinge cu adevărat, ca de o capcană a blazării sau a faptului de a fi tot același. Înăuntrul lui și în poezie se află această luptă subtilă între dorință și frică, între perfecțiune și acceptarea imperfecțiunii.

Ai senzația că Nicolae Gutu e ca un meșter Manole al literaturii, mereu în proces de zidire, de refacere. Dar, spre deosebire de artizanul din poveste, poetul nu reușește neapărat să finalizeze o “capodoperă” — și poate nici nu și-o dorește cu adevărat. În discuțiile cu cei care i-au admirat lucrările, el pare să recunoască că “n-a fost pictată încă” acea poezie supremă, care să lase o amprentă eternă. Exact ca muralistul ce poartă în spate ziduri și ziduri, Nicolae Gutu nu încetează să construiască, să ia de la capăt, să repare, chiar dacă ea, capodopera, pare mereu un vis indepartabil.

Și, parcă, în această luptă cu timpul și propriile îndoieli, el poartă mereu în spate și o anumită ardoare, o iubire profundă pentru artă, pe care o simbolizează cu figura Anei. Este ca și cum ar fi singura lui companionă constantă în această aventură de a crea, de a revela lumea în felul său sincer și plin de patos. În final, citind Metaspherae, simți că îl cunoști pe Nicolae Gutu mai bine — un artist conștient de fragilitatea propriului lui drum, dar cu o determinare neschimbată de a continua să construiască, să creeze și să rescrie propria sa lume, la fiecare vers scris.