Mi s-a parut c-am fost

Ca un adevarat profesionist al scrisului, Letitia Ilea si-a muiat pana in mai multe calimari. Intr-una vibrau licorile poeziei – o poezie eliberata de farafastacuri, placata pe faptul trait, pe datul de viata vibratil -, intr-alta cele ale criticii de intampinare – comentariile sale sunt probe ale admiratiei pentru anumiti autori, pentru anumite carti, anume aceia/ acelea care i-au mers la inima, au cucerit-o intr-un fel sau altul intr-alta cele ale publicisticii literare – tabletele, interviurile, raspunsurile sale la anchete sunt tot atatea marturii ale prezentei sale in campul minat al literaturii -, intr-alta, in fine, cele ale versiunilor in alte limbi decat cea in care au fost turnate textele supuse actului alchimic al traducerii; parc-o aud zicandu-mi Da-mi ceva de tradus!
Ce se va alege de noi, de ispravile noastre literare – cine stie, cine poate sti? -, important e sa fii in act.
In actul scrisului carevasazica. Sa te daruiesti.
Sa daruiesti. Iar Letitia stie foarte bine sa faca asta, dintotdeauna, in felul ei discret, atasant, vibratil.
Nu stiam ca ar subscrie la versurile mele din prima tinerete – sa-mi iau capul din gat imi vine/ sa dau cu el dupa o coada de caine am aflat abia acum, citindu-i aceasta admirabila carte, care este adevarata ei carte de identitate… – Mircea Petean