Cu un titlu jucaus si inspirat, volumul Mici povestiri victoriene de Adina-Marina Tabacu mi-a amintit de sigla de pe dictionarul Larousse, cu femeia care sufla intr-o papadie. Corola comuna este aici copilaria autoarei, din orasul Victoria, de la poalele Fagarasilor, in ultimii ani comunisti, iar fulgii amintirilor sunt risipiti in toate directiile.
Exista multa prospetime in aceste microtexte „victoriene”. Nimic crispat, nimic premeditat sau impins spre vreo concluzie, ci doar vibratii ale aerului miscat de viata retraita.
Cadrul cuprinde strada Chimistilor (orasul Victoria s-a construit in jurul Combinatului chimic), magazinul universal, cu cofetaria de la parter, scoala, un apartament plin de carti, sala in care sambata si duminica se proiecteaza filme, si alte locuri, la fel de banale. In acest decor minimalist, amintirile bune si rele ale fetitei de odinioara se asaza bine, una cate una, si ele marunte si neintelese, ca atunci cand au fost traite.
Dar in dezordinea lor voita se aude parca un rugator ecou de elegie ionesciana: Un mic soare, Doamne, pentru sufletul meu… – Ioana Parvulescu