Mitologie romana Vol.1

Laicizate, degradate, camuflate, miturile si imaginile mitice se intalnesc pretutindeni: nu ai decat sa le recunosti. Intr-un moment in care au aparut destule studii consacrate mitologiei romanesti, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de inca unul.
Daca ne uitam mai atent insa la materialele pe aceasta tema, care s-au scris la noi, constatam ca, de fapt, pana in acest moment, nu avem o prezentare completa a mitologiei romanesti, a sistemului de gandire mitologic, traditional, taranesc. Si aceasta nu pentru ca aceste credinte cu caracter mitologic au disparut deja si nu mai intereseaza pe nimeni – povestiri pe aceasta tema, credinte, explicarea mitologica a unor traditii si obiceiuri mai pot fi gasite si azi in sate din Romania, chiar si in mediul urban.
Cercetarea etnologica, dezvoltata mai intai in cea de aspect antropologic, a lasat din nou deoparte superstitiile si s-a apucat de abordari inovatoare, ultramoderne, ale realitatilor de pe teren. Daca facem abstractie de perioada comunista, cand in mod oficial cercetarile pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care il puteti vedea in continuare ne dam seama ca totusi si atunci au aparut lucruri importante, unele cu caracter exceptional, daca ne gandim numai la tipologia legendei mitologice si la sistematizarea materialului legendar facute de catre Tony Brill, vedem ca acest domeniu a fost extrem de vitregit.
– Mircea Eliade Miturile precrestine constituie partea centrala, dominanta, a mitologiei romanesti. Crestinismul nu a facut decat sa incerce o ,,inghitire”, o ,,suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sarbatori sacre, oferind cu generozitate mai degraba numele decat esenta lor.
Asa este cazul celor doi creatori ai universului in mitologia romaneasca, numiti generic Fartatul si Nefartatul. Se presupune ca este vorba de doi frati, gemeni probabil, ca in multe mitologii, unul bun si unul rau.
Nu stim deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusa de credinta in sacralitatea deosebita a acestor personaje care se puteau supara usor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, in afara unui context sacralizat, functioneaza in legatura cu toate personajele mitologice de la noi); mai tarziu, influente tarzii, crestine, bogomile au facut sa vorbim de Dumnezeu si Diavolul. Pe de alta parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul crestin, facea pe vremuri calatorii incognito pe pamant alaturi de tovarasul sau de incredere, Sfantul Petru, care apare frecvent si el in postura de creator, instituind impreuna traditii care se pastreaza pana in zilele noastre.
Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamana cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifica in totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, noptii, padurii si apelor, toate la un loc, au impus o teama extraordinara oamenilor care umblau pe afara noaptea, intr-un timp nepermis, in perioada primaverii.
Calusarii, care sunt cea mai redutabila forma de lupta impotriva lor, se regasesc, cu siguranta, mai degraba doar in spatiul romanesc (forme de manifestare asemanatoare, nu la fel de impresionante, intalnim si in sudul Dunarii, la bulgari si macedoneni). Ca sa nu mai spunem de reprezentarile noastre despre timp si spatiu sacru – momente temporale in care actioneaza demonii, in care se poate interactiona cu ei, in care se poate actiona impotriva lor in cadrul descantecelor sau al altor practici de dezvrajire.
Are o mare importanta spatiul – locul unde actioneaza demonii, unde oamenii nu au voie sa calce sau sa se afle, unde pot actiona s.a.m.d. Intreaga structura a mitologiei noastre este una precrestina…
– Antoaneta Olteanu Ilustratii color de Joszef Vass.