Mitopoesis sau Singuratatea oului de cerb

Poemele Alinei Birsan sunt populate de creaturi, de aratari aflate in perpetua cautare a unei forme care sa li se potriveasca. Toate sunt supuse schimbarii, celor mai insolite metamorfoze, cu o anumita gratie, sub asaltul unei fantezii abstruze, care mizeaza pe sinestezii, oximoroane, viziuni onirice si o gesticulatie suprarealista: Totul se transforma in totl si se dilueaza in tot , in poezia ei, cu riscul caderii in virtual, mecanica goala, provizorat si artificialitate.
Nu este deloc intamplatoare invocatia bunatatii lucrurilor simple , care, impreuna cu insertiile unor comentarii laconice ale Celuilalt – o voce doar, vaga, evanescenta – le confera un aer atasant, de subtila colocvialitate. Poemele Alinei Birsan pretind a fi citite si rascitite, caci imageria lor e de un insolit cu totul aparte, iar modul in care de obicei cade tusa finala este cu adevarat admirabil: port o trena lunga ca un vis, lucrez mereu la voalul/ de cuvinte/ ce-mi modeleaza unduirile corpului.
– Mircea Petean